Ce mai spune DD despre „mega-ciocoiul Ponta”

Dan Diaconescu se declară mulţumit de numărul mare de participanţi pe care l-a avut la lansarea candidaturii sale şi e convins că, de pe 9 decembrie, Ponta nu va mai fi deputat, deşi colegii din USL îl creditează altfel. „A fost o mare sărbătoare pentru oamenii in Târgu Jiu, a fost cel mai reuşit spectacol din istoria oraşului, iar asta nu i-a picat bine lui Victor Ponta. El şi-a lansat candidatura tot pe insuliţa de pe Jiu, ca şi mine, şi chiar îmi ceruse să-i las şi lui scena pe care am folosit-o la spectacol, ceea ce nu se putea. Victor Ponta a avut la lansare doar vreo 300 de oameni, aduşi cu arcanul, activişti ai PSD de prin judeţ, iar de aici supărarea lui. Mă aştept ca până pe 9 decembrie să mă aresteze pentru că, altfel, pe 10 decembrie eu voi deveni premierul României. Aţi văzut că spune că eu calc oamenii pe străzile din Târgu Jiu cu Rolls-Royce-ul meu. Dacă afirmaţia aceasta este adevărată, înseamnă că Victor Ponta a spus adevărul şi în cazul Oltchim, şi în cazul acestui mega-spectacol reuşit”, declară candidatul PP-DD pe colegiul 6 Târgu Jiu.

Dan Diaconescu se plânge, în schimb, că autorităţile locale îl împiedică să facă un afişaj care să se apropie de cel al lui Victor Ponta, realizatorul tv acuzând Poliţia Locală Târgu Jiu de faptul că i-ar distruge afişajul. „Există ordine clare să mi se distrugă afişajul. Aşa cum nu ne-au lăsat să mâncăm la restaurantele din Târgu Jiu, pentru că noi mergem ori la Tismana ori la Rovinari pentru a mânca, aşa nu ne lasă nici să ne facem afişajul. Acest mega-ciocoi de Ponta a făcut un afişaj care depăşeşte orice prevedere legală, are afişe pe toţi stâlpii, în timp ce nouă nu ne este permis să punem decât pe cele câteva panouri pe care Primăria le pune la dispoziţia candidaţilor pe parcursul campaniei electorale”, mai afirmă Diaconescu. (G.C.)

Vizualizări: 164

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: