CE Oltenia a fost privatizat

Pandurul va da în premieră ştirea din titlu, atunci când se va întâmpla, probabil prin 2014. Aşa cum Pandurul a relatat mereu, citând surse diverse, şi când guvernul s-a angajat în faţa FMI că va privatiza majoritar CE Oltenia, şi când premierul Ponta a negat angajamentul când a dat ochii cu electoratul. Au negat în cor Ciurel, Cârciumaru, Călinoiu, Popeangă, alţii ca Niţă şi Vosganian ba au negat, ba au susţinut ideea. Nu au lipsit din paginile ziarului nici îngrijorările opoziţiei, ale sindicatelor, cu privire la iminenta privatizare. Pandurul a scris opiniile tuturor, chiar cu riscul de a produce o oarecare zăpăceală printre cititori, care nu ştiu pe cine minte Ponta, pe ăştia de la FMI sau pe ziarişti.

Ei bine, atunci când Mediafax a publicat în premieră, pe surse guvernamentale, noua scrisoare de intenţie a guvernului Ponta către Fondul Monetar, Pandurul a preluat ştirea. Pesediştii locali şi Ciurel s-au grăbit să spună că este o invenţie. Ba CE Oltenia a şi pus pe site un comunicat în care explica faptul că are bani de investiţii, dând astfel replică documentului pe care cei de acolo îl credeau inventat de ziarişti şi care arăta că se ia în calcul privatizarea majoritară a CE Oltenia, pentru a fi asiguraţi banii de investiţii.

Cu două zile în urmă, HotNews a publicat integral atât scrisoarea guvernului Ponta către Fond, aceeaşi care fusese publicată cu două săptămâni înainte pe surse de Mediafax, cât şi Memorandumul de politici economice şi financiare. Pandurul a preluat ştirea şi, stupoare, a fost ieri acuzat de directorul CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, că a inventat scrisoarea de intenţie!!!!!! Mai mult, minerii şi energeticienii ar semna în favoarea protestelor pentru că citesc astfel de invenţii în Pandurul.

Nici nu ştim cum să reacţionăm la aşa ceva. Să îi recomandăm să citească Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389/29.VI.2013, unde sunt publicate integral Scrisoarea şi Memorandumul? De la pagina 7 încolo. Totuşi, are o sută de jurişti în ograda CE Oltenia, nu i-a spus nimeni că un document care priveşte soarta complexului pe care îl conduce a fost publicat de aproape o săptămână în Monitorul Oficial?

Mă gândesc că anul viitor o să citească în Pandurul despre privatizarea majoritară a CE Oltenia, dar nu va crede şi se va duce la birou. Apoi la un talk-show, unde va nega ştirea, timp în care viitorii proprietari îşi vor face treaba, vor vinde energie, vor da de lucru firmelor partenere, vor achita taxele la primării etc. Şi Ciurel va fi tot la televizor, unde va combate ziarul Pandurul, crezând că e în continuare director.

Vizualizări: 168

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: