CE Oltenia execută firma de apartament din Constanţa

Complexul Energetic Oltenia susţine că va executa garanţia pusă de BVA Coal SRL în contractul de livrare a 1,2 milioane de tone de cărbune. „Cred că va trebui să le execut garanţia pentru că nu au mai venit la contract, nu mai este timpul fizic să-l termine“, a declarat directorul general al companiei, Laurenţiu Ciurel. De fapt, reprezentanţii firmei de apartament au depus, la înţelegere cu CEO, bilete la ordin în locul garanţiei de bună execuţie de 780 de mii de euro. „În timpul controlului entitatea a luat măsuri pentru remedierea abaterilor. A fost încheiat actul adiţional nr. 2, înregistrat sub nr. 888/13.03.2015, anexa nr. 249, in sensul ca se completează art. 11.2 referitor la garanţia de buna execuţie, care se poate constitui si prin bilete la ordin emise in favoarea CEO SA. S-a emis un număr de 8 bilete la ordin in valoare totală de 3.460.080 lei, din care 7 bilete Ia ordin în valoare nominala 443.600 lei si un bilet la ordin in valoare de 354.880 lei“, se artă în raportul Curţii de Conturi de la începutul acestui an. În urma controlul s-a estimat o pierdere de 8,4 milioane de lei. În urma contractului de livrare a 1,2 milioane de tone de cărbune a fost dispusă o anchetă a organelor de cercetare penală. (M.B.)

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: