CE Oltenia, la judecată cu un fost director. Ce cere!

Complexul Energetic Oltenia a dat în judecată un fost director din cadrul societății. Este vorba de Aurel Medințu, fostul șef al Diviziei Energie și membru al Directoratului, de la care compania vrea acum să recupereze câteva zeci de mii de lei, bani pe care acesta i-a încasat nemeritat și pe care Finanțele au cerut companiei să-i recupereze. În situația lui sunt și alți foști directori și supraveghetori care au încasat mai mulți bani deși nu și-au respectat indicatorii.

Membrii Consiliului de Supraveghere și cei ai Directoratului CE Oltenia, din perioada 2014-2015, au încasat nemeritat o parte din indemnizațiile primite. Aceste nereguli au fost scoase la iveală în urma unui control al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), finalizat în februarie anul trecut. Finanțiștii au amendat atunci compania cu 25.000 de lei dar a și obligat-o să recupereze peste 300 de mii de lei de la supraveghetorii și membrii Directoratului care au încasat nemeritat respectivii bani.

„Nu-mi fac griji că pierd“

Pentru că aceștia nu au returnat sumele ce le-au parvenit nemeritat, CE Oltenia a depus acțiuni în instanță. Pe lista directorilor care au luat mai mulți bani decât au muncit este și Aurel Medințu, fostul Director al desființatei Divizii Energie. Contactat de Pandurul, Medințu a spus că juriștii CE Oltenia nu și-au făcut bine treaba și de aceea s-a ajuns în această situație. "Complexul m-a dat în judecată într-o singură speță. A fost un control ANAF care a stabilit că nu au fost calculați bine indicatorii în baza cărora noi ne-am luat retribuția. E vorba de tot Directoratul fără Laurențiu Ciobotărică, cei de pe vremea lui Laurențiu Ciurel. Acum, mă rog, Complexul n-a făcut intervenție sănătoasă în justiție, când s-a judecat cu ANAF și ne-a dat pe noi ca să recupereze banii aceia indicați de ANAF“. Medințu este sigur că nu va trebui să dea banii înapoi. În cazul său ar fi vorba de 70-80 mii lei. "Nu e nicio problemă. Toate sunt făcute aiurea. O să se facă o expertiză. Urmează să se judece. Nu îmi fac griji deloc. E o sumă mare, dar nu îmi fac griji că o să pierd", a mai spus Aurel Medințu.     

Vizualizări: 2,712

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: