CE Oltenia rămâne fără juristul Ion Ruşeţ

Ion Ruşeţ nu mai este angajat ca jurist la CE Oltenia, contractul lui de muncă fiind suspendat. Ruşeţ rămâne angajatul Federaţiei Naţionale Mine-Energie, unde este prim-vicepreşedinte, cu un salariu mai mic decât avea la companie. Pe de altă parte, CE Oltenia rămâne cu peste o sută de jurişti, dar chiar şi în aceste condiţii, directorul Laurenţiu Ciurel doreşte să apeleze la o casă de avocatură.

Liderul sindical Ion Ruşeţ preferă să fie plătit de sindicat, decât să ocupe un post de consilier juridic la Exploatarea Minieră de Carieră Jilţ. Complexul Energetic i-a suspendat acestuia contractul de muncă, după ce Ruşeţ optase pentru reangajare în decembrie anul trecut, când a pierdut alegerile parlamentare şi a fost nevoit să părăsească fotoliul de senator.

Ion Rușeț a declarat pentru TV Sud că salariul pe care îl primește acum este mult mai mic față de cel pe care îl încasa de la unitatea minieră la care era angajat. Ruşeţ a pierdut în ultimele luni postul de demnitar, pe cel de preşedinte de partid, serviciul la stat şi rămâne deocamdată cu funcţia de la sindicat. Înainte de a intra în politică, Ruşeţ uimea cu salariile de sute de milioane de lei vechi colectate în fiecare lună de la sindicate, echipe de fotbal şi firmele sindicatelor.

Pentru CE Oltenia plecarea unui jurist nu este nicio pierdere, pentru că mai are cel puţin o sută pe statul de salarii. Laurenţiu Ciurel a recunoscut însă într-o conferinţă de presă că doreşte contractarea unei case de avocatură, sugerând că juriştii complexului nu sunt bine pregătiţi.

Vizualizări: 155

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: