CE Oltenia suspectează judecătorii gorjeni de lipsă de imparţialitate

Laurenţiu Ciurel, directorul general executiv al Complexului Energetic Oltenia, semnează o cerere de strămutare a unui proces de la Gorj la instanţe de pe raza teritorială a Curţii de Apel, motivul fiind lipsa de imparţialitate a judecătorilor. Chiar dacă procesul abia a început, conducerea complexului crede că judecătorii nu vor judeca cu obiectivitate cauza. Conducerea invocă faptul că subiectul concedierilor a fost aspru criticat de presă. Un al doilea motiv ar fi importanţa CE Oltenia pentru economia judeţului. 

Complexul Energetic Oltenia are sute de procese pe rolul instanţelor după concedierile colective de pe 2 iunie, pe care încearcă să le strămute la alte tribunale, cu excepţia celor din Dolj, Mehedinţi şi Gorj. Liderii de sindicat susţin că transferarea proceselor îngreunează participarea celor concediaţi la termenele din dosar şi este o formă de intimidare.

Îndoieli asupra judecătorilor

Într-o cerere semnată de Laurenţiu Ciurel - directorul general executiv al complexului, Laura Manea - şefa de la Juridic şi Ionela Gheju - consilier juridic, se spune că judecătorul nu poate fi imparţial deoarece subiectul concedierilor a fost aspru criticat în presă. “În condiţiile în care întreaga procedură de concediere colectivă a fost şi este intens mediatizată (criticată!) în presa locală şi nu numai, considerăm că se pune o presiune suplimentară asupra judecătorului învestit cu soluţionarea contestaţiilor împotriva deciziilor de concediere, presiune de natură să pună la îndoială imparţialitatea acestuia. (...) Orice hotărâre pronunţată de un complet asupra căruia planează suspiciuni privind parţialitatea poate fi folosită cu titlul de practică judiciară pentru restul completelor de judecată”, se arată în cerere. În plus, judecătorul ar putea fi „uşor subiectiv” deoarece s-a spus în spaţiul public că, dacă CEO şi-ar închide porţile, judeţul ar fi mort. „Un alt motiv menit să nască îndoială cu privire la imparţialitatea judecătorilor este calitatea pârâtei CEO SA, de producător de energie la nivel naţional, principal angajator din zonă, care asigură locuri de muncă pentru 15.000 de salariaţi şi care prin salariile plătite şi investiţiile realizate susţine practic economia acestui judeţ. Nu de puţine ori opinia publică s-a manifestat în sensul că, în situaţia în care CEO şi-ar închide porţile, întregul judeţ ar fi mort din punct de vedere economic. În aceste condiţii, orice magistrat din Gorj ar putea fi uşor subiectiv în soluţionarea unei contestaţii împotriva deciziilor de concediere colectivă”, se mai arată în cerere.

STRĂMUTARE

Conducerea Complexului Energetic Oltenia a cerut şi strămutarea procesului intentat lui Dan Ilie Morega, pe motiv că mai mulţi magistraţi de la Judecătoria Târgu Jiu şi Tribunalul Gorj ar fi cadre didactice la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, unde Morega este vice-rector. Morega spune că nu are cadre didactice din rândul magistraţilor la universitatea pe care o conduce.

cerere_stramutare_2

Vizualizări: 160

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: