Ce spune experta din dosarul celor zece directori ai CE Oltenia

Zece directori care au făcut parte în anii trecuţi din Directoratul Complexului Energetic Oltenia au avut miercuri termen în procesul în care Fondul Proprietatea îi acuză că au prejudiciat compania, pentru că au admis livrarea de cărbune către RAAN şi alte companii în insolvenţă. Reproşul Fondului este acela că directorii ştiau că societatea nu va încasa niciodată banii pe acel cărbune, iar realitatea următorilor ani a confirmat asta. Judecarea este întârziată de faptul că expertul desemnat de instanţă nu a finalizat expertiza. Expert este Iulia Ramona Țuțu, care ocupă și funcția de consilier juridic la Întreprinderea de Drumuri şi Poduri (IDP) Gorj, aflată în subordinea Consiliului Judeţean. Experta spune că volumul de muncă este unul mare şi că de aceea nu a fost finalizată expertiza într-un timp mai scurt.

Fondul Proprietatea a cerut în justiţie obligarea a zece foşti directori din companie la plata către CE Oltenia a sumei de 2 milioane de lei, parte a prejudiciului cauzat prin livrarea cărbunelui unor rău-platnici precum RAAN şi CET Oradea. În total, Fondul Proprietatea a susţinut că aceștia au produs un prejudiciu de peste 200 de milioane de lei în perioada 1 iunie 2012-30 iunie 2013. Directorii daţi în judecată de Fondul Proprietatea sunt cei care au deţinut funcţii de conducere în perioada respectivă. Este vorba despre Laurenţiu Ciurel-fost director general al companiei, Veronica Nica-fost director al Diviziei Financiare, Daniel Pităroiu -fost adjunct la Divizia Financiară, Vasile Ogârlaci - fost director la Divizia Minieră, Daniel Antonie - actualul director la Divizia Minieră, Ion Petroniu – fost director la Strategii Dezvoltare, Aurel Medinţu – fost director Direcţia Energie, Marian Motocu, Sorin Alecu şi Constantin Bălăşoiu - foşti membri în Directorat. 
Acțiunea Fondului Poprietatea împotriva acestora a fost înregistrată la Tribunalul Gorj în data de 21 ianuarie 2015. Miercuri, 23 martie, a fost stabilit termen de judecată numai că procesul bate pasul pe loc pentru că expertiza cerută atât de Fondul Proprietatea, cât și de CE Oltenia, și pe care trebuie să o ducă la îndeplinite experta Iulia Ramona Țuțu, nu este gata și nici nu va fi prea curând judecând după spusele specialistei. "Nu a fost finalizată expertiza, nu s-a depus raportul. Lucrez la ea, nu am stabilit un termen. Mai durează. E volumul foarte mare de muncă, sunt foarte multe dosare. La cazul acesta sunt vreo 30 de dosare foarte mari, vreo 500 de pagini", a declarat Iulia Ramona Țuțu.
Instanţa a stabilit un nou termen pentru depunerea expertizei. „Termen la 18.05.2016 pentru întocmirea şi depunerea raportului de expertiză din partea doamnei expert desemnată în cauză”, arată încheierea publicată de Tribunalul Gorj.

Vizualizări: 7,819

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: