Polițiștii care au anchetat cazul Gigină- Oprea, investigați

Poliţiştii de la serviciul Omoruri, care au făcut ancheta în dosarul coloanelor oficiale ale Gabriel Oprea, și a decesului polițistului Bogdan Gigină, acuză că după finalizarea investigaţiilor au primit nu mai puţin de trei controale.

Polițiștii au investigat decesul agentului Bogdan Gigină, cel care făcea parte din coloana oficială a fostului vicepremier Gabriel Oprea, sunt verificați de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Potrivit unor surse din Poliție, citate de Hotnews, cele trei controale sunt determinate de îndrăzneala agenților de a investiga corect decesul lui Bogdan Gigină.

Primul control la serviciul Omoruri a început la aproximativ o săptămână de la ridicarea imunităţii lui Gabriel Oprea de către Senat. Atunci, poliţiştii trimişi în control i-ar fi tras la răspundere pe anchetatori cu privire la verificările efectuate la evidenţa populaţiei în cazul decesului Bogdan Gigină, din moment ce acesta era decedat, însă acest tip de verificări sunt impuse de procedurile legale.

În desfăşurare se află la această dată un al doilea control, dispus de Poliţia Capitalei, care analizează planurile de muncă, organizarea şi alte aspecte administrative. Sursele citate de HotNews arată că, de fapt, acest exces de zel poate fi pus pe seama faptului că ancheta în cazul Bogdan Gigină s-a desfăşurat „aşa cum trebuia”, mai ales că, spun acestea, în ultimii trei ani toate dosarele de omor au fost soluţionate. Multe suspiciuni pleacă de la faptul că actualul ministru de Interne, Petre Tobă, este considerat a fi apropiat de fostul ministru de Interne şi vicepremier, Gabriel Oprea. Tobă a fost și şef al Poliţiei Române, susținut de Gabriel Oprea.

Vizualizări: 568

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: