Cel mai greu proces al lui Mischie începe la Înalta Curte

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are azi pe rol primul termen în procesul în care Nicolae Mischie este acuzat de fapte de corupţie şi în care a fost deja condamnat la patru ani de închisoare cu executare, precum şi la plata unor daune de aproape o jumătate de milion de lei noi. Procesul începe în contextul în care Curtea de Apel Timişoara a menţinut sentinţa pronunţată la Tribunalul Gorj, inculpatul declarând însă că magistraţii bănăţeni nu l-au ascultat şi pe el şi că au luat decizia doar pentru a scăpa de dosar mai repede. Judecătorii de la Înalta Curte sunt cei care, cel mai probabil în toamnă, vor decide dacă Mischie este sau nu vinovat pentru faptele de care este acuzat, acesta având deja la activ o condamnare definitivă, cu suspendare, de un an, în dosarul armei aduse din Elveţia şi nedeclarate la Vamă. Ancheta din dosarul aflat de azi pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost instrumentată de către Direcţia Naţională Anticorupţie. Dosarul a fost deschis în 2004, grăbind picarea lui Mischie din fruntea PSD Gorj şi a Consiliului Judeţean, ulterior pe numele acestuia mai fiind deschise şi alte dosare, în niciunul nefiind pronunţate până acum sentinţe definitive. Mai mult, la sfârşitul anului trecut Curtea de Apel Alba Iulia a trimis spre rejudecare la Judecătoria Deva un dosar în care Mischie primise o condamnare de 3,5 ani închisoare pentru abuz în funcţie. Dosarul care se apropie de final şi care este pe rol la Înalta Curte este cel cu Clement Mocanu, omul de afaceri susţinând că, atunci când Mischie era la putere, i-a cerut să-i renoveze casele pentru ca firma lui să primească lucrări în minerit. Mischie a negat mereu acuzaţiile ce i-au fost aduse, dar, deocamdată, două instanţe l-au găsit deja vinovat pentru faptele constatate de DNA, decizia magistraţilor de la Înalta Curte fiind vitală pentru libertatea acestuia.

Vizualizări: 97

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: