Centrul social de la Motru, funcțional. Încep verificările pentru licențiere

Centrul social de la Motru, înființat cu fonduri europene, și-a început activitatea. Primii beneficiari ai acestor servicii au fost deja găzduiți. Săptămâna viitoare este așteptată și vizita reprezentanților Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Gorj, pentru licențierea definitivă a centrului.

Căminul social a fost creat pentru a ajuta victimele violenței în familie, dar şi persoanele fără adăpost, însă va fi posibilă şi cazarea provizorie a persoanelor din alte localități care nu au unde să doarmă peste noapte. Motrenii care au nevoie de ajutor au luat deja cu asalt centrul pentru a face solicitări în vederea integrării în acest cămin social. Prima persoană găzduită a fost o femeie, din Ploștina, care anul trecut a fost găsită de autorități într-un grajd, împreună cu copilul său de câteva luni. „Este funcțional încă din momentul în care s-a finalizat concursul și am dispozițiile de numire pe funcții. Sunt foarte multe solicitări. Acum echipa evaluează și încearcă să-i și cazeze, să vadă dacă îndeplinesc criteriile. Cele mai multe solicitări avem din partea persoanelor fără adăpost. Mulți simulează, trebuie în primul rând să nu aibă locuință pe raza municipiului Motru, ca să poată fi considerată persoană fără adăpost. Mulți dintre ei nu îndeplinesc, mulți simulează ca să vină la centru pentru că mai primesc și mâncare, chiar și trei mese pe zi”, a declarat Gigel Jianu, primarul municipiului Motru.

Conform spuselor viceprimarului Cosmin Morega, în cadrul centrului sunt 36 de camere, dotate corespunzător. De săptămâna viitoare vor începe și vizitele de verificare a celor de la AJPIS Gorj, pentru licențierea definitivă a centrului. „Două controale vom avea, dar unul era anunțat pentru data de 17 iulie. Nu am emoții, ce a fost mai greu a trecut, angajarea personalului. Anul trecut ne-au verificat și ne-au dat o licență provizorie”, a precizat edilul din Motru.

Zece persoane vor asigura serviciile în cadrul centrului social. Posturile au fost scoase la concurs, însă două nu s-au ocupat în urma selecției. Este vorba de postul de medic și cel de șef serviciu. Pentru postul de medic, autoritățile locale s-au înțeles cu medicul de familie Victor Popescu, din Motru, să asigure serviciile timp de maximum 6 luni sau până la promovarea prin concurs a unui specialist în domeniu. Postul de șef serviciu va fi asigurat prin delegare de juristul centrului, Luminița Tănescu.

Galerie foto



Vizualizări: 2,962

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: