Cheltuieli record pentru colindătorii Primăriei Târgu Jiu

Primăria Târgu Jiu se aşteaptă la colindători din tot judeţul, ba chiar şi din judeţele vecine, astfel că a alocat în acest an o sumă record pentru pachete.

Nu mai puţin de 130.000 lei alocă autorităţile locale din Târgu Jiu pentru manifestările care vor fi organizate în luna decembrie, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Suma a fost aprobată ieri de consilierii locali.  Practic, conform referatului semnat de  directorul economic al primăriei Narcisa Cristea, suma solicitată va fi folosită pentru achiziţionarea de materiale promoţionale (agende, calendare, pixuri, brichete, pungi cadouri, felicitări, cărţi poştale, afişe), dar şi pentru achiziţia cadourilor pentru colindători, spectacolul din zona centrală şi focul de artificii.

S-au înmulţit colindătorii, spun autorităţile locale. “Eu consider că suma ne ajunge. Sper să ne încadrăm, să nu avem probleme ca pe parcurs să suplimentăm. Ne aşteptăm la o prezenţă foarte numeroasă a colindătorilor, a luat amploare această acţiune. De la an la an avem foarte mulţi colindători care vin la toate instituţiile din Târgu Jiu. Nu vin doar din zonă, au început să vină şi din judeţ şi chiar din alte judeţe”, a spus Florin Cârciumaru, primarul din Târgu Jiu.

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: