Chiricheş: „Nu aşteptăm recompense de la alte cluburi!”

Premierea echipelor are joacă contra liderului a fost o practică în Liga I în anii trecuţi şi cum distanţa care desparte Oţelul de celelalte formaţii nu e una mare toată lumea se aşteaptă din partea urmăritoarelor la premierea unor viitori adversari ai liderului. Jucătorii de la Pandurii spun însă că nu şi-ar dori astfel de recompense şi că vor să joace pe prima oferită de club, prima care însă nu a fost încă stabilită până acum.

„Nu ne gândim la prime de la contracandidatele Oţelului, noi vrem să câştigăm pentru noi şi să ieşim din zona retrogradării”, a spus ieri Chiriceş, unul dintre liderii echipei şi jucătorii cu cele mai multe minute jucate în tur. „Asta e cel mai important pentru noi, punctele”, spune fundaşul care se aşteaptă ca mulţi suporteri ai contracandidatelor Oţelului la titlu să fie suporterii pandurilor la acest meci: „Probabil că jumătate din România va ţine cu noi la acest meci, sper acum să se adune toate energiile acelea pozitive şi să ajute Pandurii să câştige meciul”. Şi atacantul Lemnaru este de aceeaşi părere şi consideră normal ca numărul de suporteri să fie mai mare la un astfel de meci: „Vom avea mulţi suporteri la acest meci, nu ştiu câţi vor fi din Târgu Jiu dar la un astfel de meci e normal ca lumea să ţină cu noi pentru că Oţelul e pe primul loc”.

Chiricheş nu vrea recompense în caz de victorie de la alte echipe ci de la propriul club şi e convins că acestea vor veni dacă echipa va lua toate cele trei puncte: „Financiar nu aşteptăm recompense de la alţii, să vină de la noi de la club şi noi o să facem tot ce ţine de noi să câştigăm. Şanse sunt şi pentru noi, e un meci de campionat, e greu într-adevăr pentru că jucăm cu echipa de pe primul loc, e dificil dar vom da totul pentru a câştiga”.

Pentru Pandurii va fi un meci greu, poate cel mai greu din acest sezon luând în calcul faptul că Oţelul e liderul la zi din Liga I dar acest lucru îi mobilizează şi mai mult pe unii jucători care spun chiar că nu aşteaptă neapărat prime la un astfel de meci. „Suntem conştienţi că nu va fi deloc uşor dar o să dăm totul pe teren şi sper să iese un meci bun. Fiind prima etapă e şi mai greu. Însă fiecare meci e greu, nu contează că joci cu Brăneşti sau cu Oţelul. Sunt trei puncte în joc şi trebuie să ne concentrăm să jucăm cât mai bine şi să ajutăm echipa să se salveze de la retrogradare. Nu s-a promis de la club o primă specială dar la un astfel de meci ne gândim numai la puncte!” a mai spus Lemnaru care nu consideră că primele mai contează la un astfel de meci.

Vizualizări: 104

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: