Cinci jucători ai unei echipe din Liga 3, anchetați de FRF pentru că joacă la pariuri!

Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal a publicat luni, 22 mai 2023, o lisă cu cinci jucători de fotbal care evoluează în Liga 3 și care sunt suspecți a fi pariori înrăiți! Toți cei cinci jucători de fotbal sunt de la Real Bradu, echipă din județul Argeș și care în acest sezon a evoluat în play-off-ul Ligii 3, încheind pe ultimul loc, 4, în grupa sa, a 4-a, după CS Tunari, SC Popești Leordeni și Flacăra Moreni.

Jucătorii pariori sunt: Bogdan Ciucă, Ionuț Sebastian Ciucă, Marius Marian Dima, Alexandru Duminică și Aurel Iulian Pirciu,  a informat liga2.ro.

Cei cinci jucători ai Real Bradu au fost descoperiți că dețineau conturi la mai multe case de pariuri online. Aici depuneau bani direct din contul bancar și jucau pe fotbal, dar și pe alte discipline sportive.

Ei au fost audiați de Departamentul de Integritate a FRF, iar dosarele lor au ajuns în faza următoare, pe masa Comisiei de Disciplină și Etică a FRF, cea care ia măsuri.

Cei mai mulți dintre ei nu erau la curent cu legislația sportivă care interzice jocul la pariuri în rândul sportivilor, conducătorilor și a arbitrilor.

Dintre cei cinci jucători, Dima tocmai a înscris pentru echipa sa în meciul din weekendul trecut, pierdut cu scorul de 1-3 în deplasare la SC Popești Leordeni. Acum două etape, Dima și Duminică înscriau amândoi pentru Real Bradu, în succesul de acasă cu Flacăra Moreni, scor 3-1. A fost unica victorie obținătă de echipa argeșeană în cele nouă partide disputate în play-off, restul fiind eșecuri.

Alexandru Duminică (23 de ani), datorită celor 19 meciuri disputate în Liga 2 pentru Metaloglobus București în sezonul 2019-2020 este cel mai cunoscut dintre aceștia. Acesta a mai fost la Astra 2 și la Campionii FC Argeș 2.

Aurel Pirciu are doar 20 de ani și o mulțime de echipe în cariera sa de până acum. Cele mai cunoscute sunt FCSB 2 și Farul Constanța (actuala Unirea Constanța). Pentru acesta din urmă a evoluat în Liga 2 într-un meci, 77 de minute în sezonul 2020-2021.

Înainte de anunțul Comisiei de Disiciplină și Etică a FRF despre cei cinci jucători, Real Bradu transmitea că, în demersul pregătirii noului sezon competițional, a ajuns la un acord de prelungire a contractului cu mai mulți componenți ai lotului, iar printre aceștia erau enumerați Ionuț Ciucă, Marius Dima și Alexandru Duminică.

Marți, 23 mai, în urma citării celor cinci jucători ai săi la Comisia de Disciplină și Etică a FRF, clubul Real Bradu a avut o poziție oficială pe pagina sa de Facebook. Clubul argeșean susține că se separă de astfel de practici și le condamnă ferm, iar în cazul în care vor exista dovezi că jucătorii au pariat atunci le va rezilia imediat contractul.

”Conducerea Clubului Sportiv Real Bradu a aflat cu stupoare despre activitățile de pariere sportivă ale unor jucători din cadrul echipei de fotbal ce evoluează în Liga a III-a. În aceste condiții, clubul nostru se disociază total și în același timp condamnă ferm astfel de practici în rândul jucătorilor săi.

Precizăm că încă de la înființare, CS Real Bradu a pus accent pe respectarea principiilor integrității, onestității și responsabilității sportive și a sancționat aspru orice comportament care constituie abateri în conformitate cu Regulamentul Disciplinar al FRF.

Fiecare jucător are stipulată clauză în contract care prevede că nu are voie să joace la pariuri sportive. Dacă există dovezi în acest sens, atunci li se va rezilia imediat contractul”, a comunicat Real Bradu.

Vizualizări: 530

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: