Cinci licitații și nicio firmă pentru reabilitarea unui drum din Gorj

Cinci licitații au fost pentru reabilitarea drumului spre Hobița, județul Gorj. Săptămâna trecută a avut loc ultima licitație, însă fără succes. Primarul localității Peștișani, Cosmin Pugui, spune că vrea cele mai bune firme pentru o astfel de lucrare.

Drumul spre casa lui Brâncuși așteaptă o reabilitare, însă firmele nu au fost interesate până în prezent. O spune primarul din Peștișani, Cosmin Pigui. Acesta a afirmat faptul că valoare investiției este de 3,2 milioane de lei fără TVA.

”Săptămâna trecută am avut a 5-a licitație pentru drumul de Hobița și nu a venit nimeni. De câteva zile caut firme de asfaltat. O să emit câteva invitații. La ora actuală, asfaltatorii din Gorj sunt suprasaturați de lucrări, au mai mult decât pot să facă. Stațiile de asfalt nu fac față pentru cât este de lucru. Eu stau cu banii în cont de 3 ani. Am avut o firmă care mi-a făcut o parte din lucrare, dar pentru faptul că a venit cu 70% din licitație, am reziliat amiabil. Apoi am ținut licitație, după care am ținut din nou și nimic. La o altă licitație a venit o firmă din București, așa cum a venit, așa a și plecat. De câteva zile caut cele mai bune firme și sper să reușesc să conving pe cineva”, a spus primarul din Peștișani, Cosmin Pigui, la Radio Accent.

Nu este primul caz de acest fel, lipsa forței de muncă fiind principala cauză. Muncitorii preferă să meargă în străinătate pe bani mai mulți, iar firmele locale s-au reprofilat.

Vizualizări: 1,953

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: