Cincizeci de comunitari păzesc operele lui Brâncuşi

Peste 50 de poliţişti comunitari dintre cei 200 disponibilizaţi vor fi reîncadraţi în muncă în aproximativ o săptămână. Primăria Târgu Jiu a cerut avizul ANFP pentru a suplimenta numărul de poliţişti comunitari întrucât cei rămaşi în serviciu asigurau cu greu paza obiectivelor importante din municipiu. Ceilalţi 150 nu se vor mai întoarce la serviciu, aşa cum se întâmpla dacă societatea Publica Guard era înfiinţată.

Numărul poliţiştilor comunitari rămaşi în serviciu va fi suplimentat. Un număr de 54 de disponibilizaţi vor fi preluaţi din şomaj şi reîncadraţi în muncă pentru a asigura paza obiectivelor importante din municipiu. În acest sens, Primăria Târgu Jiu a făcut demersurile necesare la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi urmează ca în aproximativ o săptămână de zile să crească numărul poliţiştilor comunitari ce vor avea de lucru. Aceasta este singura soluţie pentru a fi acoperit strictul necesar de personal, după ce firma de pază Publica Guard a fost avizată nefavorabil de către Ministerul de Interne. “Nu am renunţat să insistăm la ANFP pentru a suplimenta numărul de angajaţi ai Poliţiei Comunitare. Situaţia municipiului nostru este foarte specială deoarece sunt foarte multe obiective ce trebuie păzite, iar numărul celor rămaşi în serviciu este insuficient”, a declarat Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu Jiu.

180 de poliţişti în şomaj

Poliţiştii comunitari ce vor asigura paza operelor lui Constantin Brâncuşi vor fi selectaţi riguros din rândul celor disponibilizaţi. În prezent, Poliţia Comunitară are 96 de angajaţi, iar 230 de poliţişti se află în şomaj. “În momentul de faţă, avem nevoie de încă 54 de poliţişti comunitari pentru a asigura paza obiectivelor importante din oraş. Selecţia acestora se face din rândul celor disponibilizaţi şi va fi o selecţie foarte riguroasă. Din cadrul comisiei nu vor  face parte reprezentanţii Poliţiei Comunitare. Membrii comisie vor fi reprezentanţi ai Consiliului Local şi ai Primăriei Târgu Jiu”, a mai precizat primarul Florin Cârciumaru.

Au pierdut toate contractele de pază

O dată cu reducerea de personal, poliţia comunitară a pierdut toate contractele pe care le avea cu societăţile comerciale şi cu instituţiile de pe raza Târgu-Jiului. Pierderea contractelor, înseamnă reducerea cu peste un miliard şi jumătate a veniturilor Poliţiei Comunitare. Contractele trebuiau preluate de „Publica Guard” ca şi o parte din poliţiştii comunitari disponibilizaţi, însă avizul negativ primit de firma de pază nu a mai făcut posibil acest lucru. (A.F.)  

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: