Cine e ţinta: Iliescu sau Kovesi?

Parchetul General l-a pus sub urmărire penală pe Ion Iliescu, tătucul actualului premier Victor Ponta şi bunicuţa recunoscută a PSD. Cum gestul vine dinspre Parchetul administrat de procurorul şef Tiberiu Niţu, poate cel mai apropiat de Ponta, a reprezentat o oarecare surpriză. Asta până când presa a început să o atace pe şefa DNA, Codruţa Kovesi, arătată cu degetul de fostul procuror militar Dan Voinea. Kovesi este acuzată că a infirmat în 2007 rezoluţia prin care Voinea a vrut să îl pună sub urmărire penală pe Iliescu pentru omor calificat şi omor deosebit de grav. Ce a uitat să spună Voinea este că actuala şefă a DNA i-a infirmat rezoluţia pentru că era ilegală şi a putut fi desfiinţată rapid de avocatul lui Ion Iliescu. Totul pentru că Voinea  a avut grijă să nu respecte procedura. Cu titlul de exemplu, el l-a pus sub urmărire penală pe Iliescu fără ca în dosar să existe un înscris prin care procurorul să fie desemnat să se ocupe de cauză. Şi alte asemenea. De multe ori, procurorii nu respectă procedura tocmai pentru ca inculpaţii să scape repede pe chestiuni de procedură.

Faptul că dosarul mineriadei din 1990 nu a fost soluţionat timp de 25 de ani nu are nicio scuză. Cei care au tergiversat acest dosar ar trebui anchetaţi şi pedepsiţi la fel de rău ca aceia care se fac vinovaţi de crimele, bătăile, violurile, sechestrările de persoane, devastările de sedii de partide şi magazine etc. din 1990, dar şi de la mineriadele care au urmat. Şi nu doar în cazul mineriadelor. Toate dosarele ascunse prin sertare cu anii sau chiar cu deceniile ar trebui să se lase cu demiteri de procurori, dacă nu chiar cu anchetarea lor. Dacă procurorii pot demonstra că au fost exercitate presiuni asupra lor, să zicem că pot scăpa cu suspendare. DNA a căpătat ceva credibilitate, dar nu reuşeşte să răspundă la întrebarea: De ce acum?, care apare la fiecare dosar de mare corupţie scos la iveală. Sigur, mai bine mai târziu, decât niciodată. Dar, dacă lucrurile erau sancţionate la timp, România nu era cuprinsă acum de un cancer generalizat al corupţiei. Sunt procurori care au partea lor de vină, deloc de neglijat, şi care trebuie să înceapă să răspundă pentru protejarea mafiei timp de 25 de ani.

Vizualizări: 160

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: