Cine sunt oamenii de încredere ai lui Ciurel

Complexul Energetic Oltenia are de astăzi o nouă organigramă şi noi directori. Managerul CEO Laurenţiu Ciurel a declarat de mai multe ori că doreşte să-şi formeze o echipă în care să fie cooptaţi oameni de încredere şi cu frica lui Dumnezeu. Deocamdată, singurul lucru comun al acestora este apartenenţa la PSD.

Noul director al Diviziei Miniere este consilierul judeţean al PSD Daniel Antonie. Ajuns în fruntea fostei SNLO, acesta a declarat că îşi va da demisia din partid şi din funcţia de consilier judeţean.

La Divizia Minieră a mai rămas, din fosta echipă, doar directorul de Resurse Umane Constantin Lăzăroiu. Directorul de Strategie Minieră, Gheorghe Davițoiu Leșu, a fost mutat la Cariera Peșteana, iar directorul tehnic Ion Paraschiv este acum șeful Serviciului de Mentenanță Rovinari.

La Investiții este șef de astăzi Petrescu. Surse din cadrul companiei spun că acesta este ginerele fostului director al SNLO Gavril Baican. La Economic director Vasile Ghimiș, iar la Comercial Dumitru Mocioi, soțul medicului familiei Ciurel, iar la Producție director este Moise Matyas.

În Sucursala Minieră lucrează de astăzi, pe post de consilier, liderul PSD din Motru, Vasile Râbu. Rămânem în zona Motru, mai exact la Cariera Lupoaia, unde vicepreşedintele PSD Constantin David este acum director, iar liberalul Vasile Creţan adjunct. David este cunoscut la Cariera Lupoaia, unde a închiriat ani la rând niște mașini.

Prietenul la nevoie se cunoaște! Fostul consilier personal al lui Ciurel, Aurel Medinţu, este acum directorul Diviziei Energetice. La carierele din Sucursala Minieră au fost numiți în funcții vreo doi liberali, iar restul directorilor provin de la PSD.

Vizualizări: 316

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: