Cîțu, ședință cu prefecții: Avem nevoie să rezistăm

Premierul Florin Cîțu le-a cerut luni prefecților, într-o videoconferință, să ia toate măsurile necesare pentru a impune „respectarea strictă” a regulilor de prevenire a răspândirii a noului virus.

„Vedem în 30 de județe și în București o creștere continuă a incidenței si, zilnic, avem noi localități în zona roșie, pentru că o minoritate preferă să nu respecte regulile. Ne vom asigura că tot mai mulți se vor conforma, astfel încât majoritatea cetățenilor care respectă regulile să nu fie afectați de comportamentul celorlalți”, a spus Cîțu.

Potrivit premierului, „este clar” nevoie de o implicare mai mare a autorităților în informarea populației cu privire la campania de vaccinare anti-COVID și la măsurile luate.

„Să ținem însă cont că ne confruntăm cu un val nou al pandemiei, cu tulpini mai ușor transmisibile ale coronavirusului. Avem nevoie să rezistăm în următoarele săptămâni, pentru că în lunile aprilie și mai România va primi alte câteva milioane de doze de vaccin anti-COVID, după care vom putea frâna evoluția îmbolnăvirilor prin continuarea în forță a campaniei de vaccinare”, a precizat Cîțu.

În Gorj, 12 localități se află în scenariul roșu, iar paturile de la ATI-Covid sunt ocupate în totalitate. Rata de infectare a sărit de 3 cazuri la mia de locuitori în municipiile Târgu Jiu și Motru, orașul Bumbești-Jiu și în comunele Turcinești, Lelești, Stănești, Ciuperceni, Arcani, Bengești-Ciocadia, Drăguțești, Cîlnic și Stejari.

Vizualizări: 1,415

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: