Cîțu vrea să interzică accesul în magazine fără certificat Covid

"A avea certificat verde pentru orice activitate economică e important, ne gândim la acest lucru”, a spus joi premierul Florin Cîțu.

”Aș merge pe ideea de a folosi certificatul verde și în magazine”, a mai spus Cîțu. Premierul a mai spus că aceste modificări pot fi făcute doar în Parlament, pentru că guvernul este demis și nu mai are puteri depline. În România, doar o treime din populație s-a vaccinat, ceea ce ar însemna că milioane de români nu vor mai avea acces în magazine.

Premierul a mai anunțat că a depus în Parlament un proiect de lege, semnat și de Kelemen Hunor, Cseke Attila și Lucian Bode, care obligă angajații nevaccinați din sistemul sanitar, IGSU și aviație să se testeze pe banii lor.

”Alături de alți membri ai guvernului am semnat un proiect de lege: angajații din sistemul sanitar care nu sunt vaccinați și nu au trecut prin boală trebuie să se testeze pe banii proprii. La fel și cei din IGSU și aviație”, a declarat Cîțu într-o conferință de presă la guvern.

Vizualizări: 1,402

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: