Ciurel dă vina pe directorii de cariere pentru lipsa şuruburilor

Laurenţiu Ciurel, directorul general al CE Oltenia, a povestit la un post local de televiziune cum a reacţionat după ce a citit declaraţia unui angajat al companiei, care spunea că nu sunt nici şuruburi în cariere.

Un angajat de la CE Oltenia a declarat că investiţiile la CE Oltenia lasă de dorit şi că sunt mari dificultăţi în exercitarea sarcinilor de serviciu. Nicolae Pavel, lider de sindicat la Sindicatul Mine Energie Oltenia (SMEO), a declarat că din discuţiile cu salariaţii a rezultat că lipsesc multe materiale din unităţi. Imediat după ce a citit această declaraţie, Laurenţiu Ciurel spune că i-a chemat pe directorii diviziilor miniere şi economice. „Au fost luări de poziţii de genul domn’le nu mai avem nici şuruburi. Au fost a doua zi directorul de la comercial şi de la minerit, de la divizia minieră, au venit aici. Şi am spus, vreau să văd lista de şuruburi! Vă rog să mă credeţi că nu există de la metric 6 până la metric nu ştiu de câteva zeci, nu există şurub care să lipsească. S-ar putea să nu fie în magazia carierei Lupoaia metric 12, dar la Işalniţa s-ar putea să fie o tonă. Le e greu directorilor să acceseze situaţia şi să evite situaţii, în timp ce cariera Roşiuţa cumpăra ciment, iar altă carieră casează ciment“, susţine Ciurel.

El spune că minerii au ce le trebuie, chiar dacă nu a făcut reparaţii. „Nu se pune problema să nu aibă ce le trebuie. Am redus din investiţii, am lungit reparaţii, am scos din utilaje că nu avem banii necesari, asta este, am fost mai mult de când e necesar, dar totul până la securitate“, a mai declarat Ciurel.

AVARII

De exemplu ieri, la Cariera Jilţ, un excavator din zona Runcurelu a fost avariat. Din cauza precipitaţiilor, dar mai ales din cauza din cauza reviziilor neefectuate.

Vizualizări: 151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: