Ciurel, dat în judecată de un jurnalist. Vezi de ce!

Complexul Energetic Oltenia şi directorul acestuia Laurenţiu Ciurel vor fi acţionaţi în judecată de jurnalistul Claudiu Matei, după ce societatea a publicat un text ce-i aduce jigniri. Pe site-ul oficial al uneia dintre cele mai mari companii energetice din ţară a fost postat un text jalnic, în care jurnaliştii sunt ironizaţi pentru veniturile mici pe care le au. Aşa-zisul „drept la replică” semnat curajos „biroul de presă” denotă tupeu şi aroganţă, dar şi neprofesionalism. În timp ce alte companii, cum ar fi Nuclearelectrica sau Hidroelectrica, pun pe site comunicate cu privire la activitatea curentă, îndeplinirea indicatorilor şi prognoze economice, la CE Oltenia este un amatorism total la capitolul comunicare.

Claudiu Matei a publicat într-un ziar local un text de opinie, în care îşi exprima unele puncte de vedere cu privire la drepturile pierdute de mineri şi energeticieni în ultimii doi ani. „În timp ce mulţi lideri sindicali sunt la zaiafet pe litoral, amărăştenii aşteaptă să înceapă, dar mai ales să se termine negocierile la actul adiţional al Contractului Colectiv de Muncă, să vadă dacă pentru ce a mai rămas din acest an câştigă ceva sau pierd în continuare” – aşa începe textul de opinie semnat de Matei. Reacţia companiei este de neînţeles. După ce explică faptul că deplasarea liderilor sindicali pe Litoral a fost finanţată de companie pentru că aceştia aveau şansa de a fi aleşi lideri în Federaţia Univers, biroul de presă al CE Oltenia sugerează faptul că Marin Condescu, preşedinte la o altă federaţie, ar fi coautor al articolului. „Zaiafetul despre  care fac vorbire autorii articolului, domnii Condescu si Matei, s-a desfăşurat doar in imaginaţia acestora”, susţine CE Oltenia în dreptul la replică.

Şi, pentru că jurnaliştii scriu prea mult de drepturile pierdute de mineri şi energeticieni în ultimii doi ani, CE Oltenia îi ironizează pentru salariile mici pe care le au. „În final, sugerăm angajaţilor Gorj-Domino să adere la sindicatele din CEO, în cazul în care veniturile lor sunt mai mici decât cele ale angajaţilor noştri, sau să se constituie în sindicate care sa le permită obţinerea, pentru ei înşişi, de venituri comparabile“, arată Biroul de presă al CE Oltenia.

CE Oltenia susţine, privitor la ”amărăştenii” cărora administraţia  le-a redus drepturile, că salariul mediu brut al  celor 19.000 de angajaţi ai CEO a fost în 2013 de 3.760 lei şi că 54% din angajaţi au avut un venit mai mare decât în anul anterior. 

REACŢIE

Jurnalistul Claudiu Matei a reacţionat pe contul său de Facebook şi a anunţat că va acţiona în judecată CE Oltenia şi pe directorul Laurenţiu Ciurel. „În final, domnilor „Biroul de presă CEO”, nu trebuie să-mi sugeraţi nimic pentru că eu nu mă aflu în solda voastră sau a vreunui lider sindical, iar în privinţa asocierii numelui meu de cel al lui Condescu, să ştiţi că pot să fac şi eu astfel de trimiteri la personaje care conduc de-adevăratelea PSD Gorj şi CE Oltenia (pentru cunoscători, The Godfather!) dar n-o voi face, ci voi acţiona în judecată complexul energetic şi pe Laurenţiu Ciurel“, a scris acesta pe Facebook. În lumea politică, porecla The Godfather îi este atribuită omului de afaceri Constantin Stângă.

Vizualizări: 158

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: