Ciurel, foarte mulţumit de condiţiile de lucru ale minerilor

Directorul general al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a răspuns ieri, pe site-ul oficial, la revendicările liderilor de sindicat ce au intrat în greva foamei pe termen nelimitat. Liderii au acuzat conducerea că face presiuni asupra salariaţilor, că nu respectă contractul de muncă şi nu oferă drepturile legale, că nu au fost indexate salariile cu rata inflaţiei, că nu sunt oferite condiţii bune de desfăşurare a activităţii, etc. Prezentăm mai departe ce susţin cele două părţi: sindicaliştii din Federaţia Naţională Mine Energie (FNME) prin vocea lui Dan Pârvulescu şi conducerea CE Oltenia.

Directorii din CE Oltenia au fost acuzaţi de lideri că exercită presiuni asupra lucrătorilor pentru a se înscrie la anumite sindicate, dar conducerea a dezminţit această informaţie. Ba mai mult, „este exclusă orice implicare a administraţiei in organizarea activităţii sindicale“. „Este o aberaţie. Există mărturii scrise ale oamenilor care au fost ameninţaţi pentru a se înscrie la alte sindicate, la cele agreate“, spune Dan Pârvulescu. CE Oltenia susţine că liderii mint când spun că sunt presiuni asupra oamenilor şi că „Redistribuirea personalului corespunzător actualelor cerinţe ale societăţii este în curs de desfăşurare si se realizează cu acceptul acestora, doveditoare fiind actele adiţionale semnate de către salariaţi“.

Acuzaţii şi reacţii

Sindicaliştii mai reclamă că cei din conducere nu au consultat organizaţiile sindicale cu privire la partea de cheltuieli cu salariaţii din Bugetul de Venituri şi Cheltuieli şi trenează negocierea unui act adiţional. Conducerea spune că este valabil şi în 2014 contractul negociat în 2013, iar negocierile vor începe după aprobarea bugetului. „Dacă citeau bine legea pe care o invocă aflau că ei sunt obligaţi să facă bugetul şi să-l transmită la Guvern în termen scurt, dacă nu, erau pasibili de amenzi. Dar ei nu sunt în stare să-şi dea seama unde sunt cu compania. Dacă ar fi după ei ar face bugetul în decembrie ca să fie cât mai siguri. Încasează lunar 600 de milioane de lei degeaba. Nu sunt în stare să facă o previziune corectă“, mai spune Pârvulescu.

O acuzaţie importantă a sindicatelor este cea referitoare la nerespectarea lucrărilor din cariere, dar pe care conducerea o dezminte. „Procesele tehnologice din cariere se respectă în totalitate, deci nu se poate pune problema nerespectării unghiurilor de taluz“. Pârvulescu spune însă că cel mai probabil directorii nu au văzut cum se lucrează pentru că din birou nu se poate observa acest lucru. „CE Oltenia asigură piesele de schimb necesare bunei desfăşurări a proceselor  tehnologice, având în vedere faptul că ponderea cheltuielilor cu mentenanţa are o   însemnătate foarte mare“, mai spune compania, vrând să demonteze o altă acuzaţie a Federaţiei Naţionale Mine Energie. „Le schimbă sigur. Vă spun eu cum le schimbă. Iau de pe o bandă şi pun pe alta“, mai spune Pârvulescu.

Liderul susţine că şi transportul lasă de dorit, minerii fiind transportaţi ca „sardelele“. Printre revendicările sindicaliştilor se găseşte şi respectarea prevederilor contractului colectiv de muncă, în principal a primei de vacanţă. Laurenţiu Ciurel susţine printr-un comunicat de presă că se acordă prima de vacanţă dar în baza unei ordonanţe de urgenţă care limitează cheltuielile lunare ale operatorilor economici la 1/12 din cheltuielile aprobate prin bugetele de venituri si cheltuieli ale anului precedent, pana la aprobarea BVC al anului in curs. „Păi, dacă e vorba de 1/12 din bugetul trecut, ar fi trebuit să dea la salariaţi prime de vacanţă conform contractelor. Nici jumătate din salariaţi nu au cerut prima tranşă“, spune liderul sindical Pârvulescu.

SALARII

„Indexarea salariilor se poate realiza numai daca apar reglementari legale“, a explicat compania motivul pentru care nu a mărit salariile. „În bugetul din 2013 şi în cel din 2014 se specifică faptul că acele companii care au profit pot să indexeze salariile cu rata inflaţiei. Nu se laudă domnul Ciurel că are profit? Atunci să le indexeze“, a replicat Dan Pârvulescu.

DECIZII

Compania a mai spus că a pus în aplicare toate hotărârile judecătoreşti, dând şi exemple. Dan Pârvulescu, Constantin Ureche, Petre Bejinaru, Ion Răducu sau Marius Ursu. „Să vă spun cum au pus în aplicare. Am câştigat procesul pe 20 de decembrie. Pe 4 martie m-am suspendat şi am trecut la sindicat, să fiu plătit de sindicat, iar pe 5 martie mi-a venit hârtia de repunere pe funcţie. Cum vi se pare? Că a fost aplicată corect?“, se întreabă liderul de la Peşteana.

Vizualizări: 168

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: