Ciurel: În martie CEO va fi pe minus

CE Oltenia ar putea încheia luna martie pe minus. Directorul general al CE Oltenia, Laurențiu Ciurel, a declarat că în ianuarie societatea are profit, pe partea de exploatare fiind un plus de 40 de milioane. Dar în martie lucrurile stau mai rău. “Martie va fi pe minus, dar nu datorită producţiei, ci datorită unor cheltuieli foarte mari pe care le-am avut. V-am spus că am cumpărat tot carbonul (n.red-certificate de emisii de gaze cu efect de seră) într-o singură lună, 40 de milioane de euro. În loc să cumpărăm cu 6-7 euro am cumpărat cu 4,5 euro. Acest lucru va dezechilibra martie şi aprilie”, a declarat Laurențiu Ciurel. Pe de altă parte, compania nu a vândut nimic pe bursă deși a scăzut prețul la 175 de lei pe megawatt, iar pe piață intră din ce în ce mai greu. Energia verde a dat în week-end aproape o treime din consumul naţional. Duminică la prânz, eolienele intrau pe piaţă cu 1845 MWh, fotovoltaicele cu 220 MWh, iar biomasa cu 64. Energia termo intra în sistem cu doar 1.340 MWh, din care CE Oltenia cu mai puţin de o mie. (M.B.)

Vizualizări: 165

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: