Ciurel, la pachet cu Ponta

Din ce în ce mai mulţi analişti dau ca sigură trimiterea în judecată a premierului Victor Ponta la revenirea din concediul pe care îl petrece în Statele Unite ale Americii. Trimitere în judecată care va fi urmată de demisie. Ponta este însă coleg de dosar cu Laurenţiu Ciurel, managerul Complexului Energetic Oltenia. Dacă vor fi trimişi în judecată la pachet, dacă premierul va face gestul de onoare de a demisiona, oare ce va face Ciurel?

Managerul CE Oltenia s-a agăţat prea mult de scaun până acum, ca să demisioneze pentru o simplă trimitere în judecată. Vorba lui, Borza a fost şi condamnat în primă instanţă, iar asta nu l-a împiedicat să conducă Hidroelectrica. Că doar trăim în România, unde onoarea, bunul simţ, corectitudinea sunt vorbe în vânt.

Pe de altă parte însă, Ciurel va rămâne fără proptă politică. Pentru că Ponta nu îi este numai coleg de dosar penal, este şi cel care a impus rămânerea lui în funcţie, în ciuda pierderilor de 150 de milioane de euro înregistrate anul trecut de Complexul Energetic Oltenia. Anul acesta, situaţia s-a schimbat, pentru că seceta a dat de lucru minerilor, iar compania este pe profit. Dacă un manager cu pierderi, dar cu proptă politică a fost menţinut, oare un manager cu profit dar fără proptă va fi schimbat? Cu certitudine o nouă guvernare îl va schimba pe Ciurel, indiferent de rezultate ori de alte criterii. Politic a fost pus, politic va fi schimbat.

Treaba noului guvern, indiferent ce culoare va avea, va fi însă cu totul alta. Aceea de a gândi un sistem energetic corect, în care companiile să nu depindă doar de starea vremii. Un sistem bazat pe mix de energie, promis de ultimele guverne, dar abandonat de fiecare dată la intervenţia băieţilor deştepţi.

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: