Ciurel: Salariile se vor da doar până în mai

Laurenţiu Ciurel, fostul director al CE Oltenia, a declarat la o emisiune la TV Sud că societatea pe care a condus-o îşi va cere insolvenţa şi că acesta este motivul pentru care a fost mutat sediul. El spune că lichidatorul judiciar va fi ales acum din Bucureşti şi nu din Târgu Jiu. În plus, Ciurel spune că nu vor mai fi bani de salarii în mai-iunie. “Cred că termenul avansat de mine, spuneam că în mai sau iunie, cred că va fi mai devreme, când spuneam că în luna în care se întârzie salariile a doua lună nu se vor mai da, având în vedere ce se întâmplă în piaţă, având în vedere că celor de la Vânzări li se interzice să vândă sub cost. Nu o să ne ceară vreo bancă insolvenţa sau vreun furnizor, probabil că insolvenţa va fi declarată şi cerută intern. În momentul acesta sediul devine capital. Va fi important cine şi din ce zonă va fi lichidator. Administratorul judiciar ar fi pus o firmă din Târgu Jiu, însă e altceva să vină domnul Borza cu Euro Insol care ia acum 50 de mii de lei la Hidroelectrica”, a declarat Ciurel. (M.M.)

Vizualizări: 1,174

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: