Coada "umilinței", runda a doua. "Oameni bătrâni și bolnavi, să stăm la coadă pentru mâncare"

Aproximativ o mie de târgujieni au stat, luni, la coadă să prindă alimentele de la Uniunea Europeană. Unii dintre ei au stat în fața stadionului, unde au fost distribuite cutiile cu alimente, chiar de la ora 1, de duminică noaptea. "Oameni bătrâni și bolnavi, să stăm la coadă pentru mâncare, e umilitor", a mărturisit o femeie. 

S-a ajuns aici pentru că au fost prea puține cutii cu alimente și prea mulți beneficiari, iar cei de la Direcția de Protecție Socială Târgu Jiu spun că n-au avut altă variantă decât să le împartă după ideea "primul venit, primul servit". Au fost peste 700 de pachete de distribuit la 3.000 de oameni. Așa că multi au plecat cu mâna goală acasă.

"Am avut 735 de pachete și numărul de beneficiari este mult mai mare. Din păcate, nu există altă metodă pentru distribuirea acestora. Noi am început programul cu o oră mai devreme tocmai ca să reducem din timpul de așteptare. A fost cea de-a șasea tranșă de alimente", a spus Elena Crețan, directorul adjunct de la Direcția de Protecție Socială Târgu Jiu. 

Primii oameni s-au așezat la coadă cu șapte ore înainte să se deschidă instituția. "Au venit oameni în continuu. De la 1 au zis unii că au venit. Eu am venit la 5. Am prins un pachet la ora 9. Data trecută, nu am prins nimic, ca s-au terminat. Sunt operată, sunt bolnavă și am stat atâtea ore în picioare", a spus o femeie. "E păcat că nu dau prioritate nimănui. A venit o bătrână în cârje și n-a primit nimic. N-a lăsat-o nimeni sa intre. A plecat acasa că nu putea sta atât la coadă", a spus o altă femeie. 

În cârje, scaune cu rotile, oamenii au stat la rând în speranța că vor prinde alimentele. "Este umilitor sa lași atâția oameni bolnavi la coadă. Mai bine nu dai nimic nimănui decât să pui oameni pe drumuri degeaba", a spus un alt târgujian. 

Este important de menționat că fiecare pachet cântărește 24 de kilograme și conține: făină albă de grâu (cinci pungi de 1 kg), mălai (patru pungi de 1 kg), paste făinoase (două pungi de 400 g), ulei (patru sticle de 1 l), zahăr (două pungi de 1 kg) și orez (patru pungi de 1 kg).

De asemenea, pachetele mai conțin: conserve din carne de vită (cinci cutii de 300 g), conserve din carne de porc (trei cutii de 300 g), conserve pate de ficat de porc (cinci cutii de 200 g), borcane de compot de fructe (două borcane de 720 ml), gem de fructe (un borcan de 360 g) și gem de fructe dietetic (un borcan de 360 g).

Galerie foto








Vizualizări: 1,058

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: