Colegiul Medicilor simulează sancţiuni

Vestea că cei din Colegiul Medicilor au cerut ca medicul Dițescu să fie pedepsit doar cu un avertisment le-a nemulțumit pe mămicile care nu au apucat să își strângă copiii în brațe. Doctorii de la Colegiul Medicilor întârzie să înainteze dosarul doctorului ginecolog Damian Dițescu la Comisia de Disciplină. Cu toate acestea, măsura pe care medicii de la Colegiul Medicilor o vor cere pentru sancționarea ginecologului acuzat de malpraxis în cazul bebelușilor care au murit la naștere este avertismentul. Aşadar, Colegiul a găsit explicaţii ce-l disculpă ce doctor în toate cele trei cazuri.

Violeta Cândea, care vrea să îl vadă pe acest medic după gratii, nu poate să creadă cum poate fi aplicată o astfel de măsură. ”Nu înțeleg ce avertisment. Ca să nu mai facă. I s-a mai dat un avertisment și nu știu ce i s-a făcut, i s-a scăzut din salariu. Păi asta este pedeapsă- Adică a omorât trei copii și a băgat în spital două femei și asta este pedeapsă - Am înțeles că astăzi trebuia să se dea un rezultat și nu s-a dat nimic. Văd că la Colegiul Medicilor merge foarte încet, foarte lent”, spune Violeta Cândea.

Medicii care analizează dosarul ginecologului Damian Dițescu, acuzat de malpraxis, nu se grăbesc cu sancțiunile. Nici până acum dosarul nu a fost înaintat Comisiei de Disciplină. ”Voi credeți că noi suntem angajați la Colegiu, că stăm încontinuu acolo- Nu ne-am mai întâlnit de ieri până astăzi. Avem și noi treabă, suntem în operație. Vom da dosarul mai departe, la Comisia de Disciplină”, a declarat Gheorghe Stanciu, purtătorul de cuvânt al Colegiului Medicilor, pentru postul Radio Târgu Jiu. Cel mai probabil medicul va fi sancționat cu un avertisment, conform propunerii celor din Colegiul Medicilor. ”Avem un dosar, trebuie studiat, mai ne trebuie o hârtie, nu putem să vă spunem exact acum. O să vă spunem zilele acestea. Voi credeți că noi stăm numai la Colegiu- Asta nu ţine cont de noi, noi am cerut un avertisment, dar nu știu să spun exact ce şi cum”, mai declară Gheorghe Stanciu.

Sanda Mischie, președinta Comisiei de Disciplină, susţine  că în momentul în care dosarul va ajunge la Comisia de Disciplină, cei din Colegiu vor trebui să prezinte motivele car au stat la baza sancțiunii. Ulterior va fi supus analizei în cadrul acestei comisii. ”Dosarul încă nu a ajuns. Când acest lucru se va întâmpla noi îl luăm și îl analizăm, vedem cu ce mai completăm, cu ce documente. Vedem ce este la dosar”, spune Sanda Mischie

Vizualizări: 156

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: