Colegiul „Tudor“, la ceas aniversar

Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” (CNTV) din Târgu Jiu va fi serbat la împlinirea a 120 de ani de existenţă. Deschiderea oficială a zilelor care omagiază 120 de ani de la înfiinţarea unităţii de învăţământ va avea loc pe 25 februarie, moment la care vor fi invitate autorităţi locale, foşti profesori, elevi şi absolvenţi ai liceului. „Manifestările se vor derula pe tot parcursul acestui semestru. În acest sens au fost programat lansări de carte sau competiţii sportive. Tot în această perioadă vom moderniza muzeul liceului”, spune Dorin Taşcău, directorul CNTV. Muzeul va fi deschis vizitatorilor la sfârşitul lunii martie. „Vrem să reintre în circuitul muzeal pentru că o parte dintre obiectele care au aparţinut Muzeului Judeţean «Alexandru Ştefulescu» au fost păstrate aici”, spune Elena Roată, profesor în cadrul acestei unităţi de învăţământ.

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: