Redacția Pandurul angajează jurnaliști! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la redactia@pandurul.ro până la data de 15 ianuarie 2025.

(închide)

Comentariul lui CTP despre cazul Mihai Dafinescu. ”Băi, râmelor, băi târâților, să stea un fiu al Justiției un an întreg în pușcărie?”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a avut o abodare dură la adresa justiției din România, după ce Mihai Dafinescu, fiul judecătoarei Elena Dafinescu, de la Tribunalul Gorj, a obținut eliberarea condiționată după un an de detenție.  

Revoltat, CTP a transmis pe pagina sa de Facebook că cere ”dreptate pentru justiție”, în condițiile în care fiul judecătoarei a omorât un om într-un accident rutier, sub influența alcoolului.

Gazetarul este de părere că motivarea deciziei Judecătoriei Craiova pentru eliberarea condiționată a fiului judecătoare se poate traduce prin faptul că acei judecători consideră șoferul, de fapt, ”a călcat o râmă cu mașina”.

Mesajul complet al gazetarului Cristian Tudor Popescu: 

”Dreptate pentru Justiție! Mihai Dafinescu, fiul judecătoarei Elena Dafinescu, de la Tribunalul Gorj, a obținut eliberarea condiționată după un an petrecut în detenție. Ceea ce reprezintă mai puțin de un sfert din pedeapsa de 4 ani și 6 luni pentru omorârea unei femei, pe care a lovit-o ieșind în decor, cu alcoolul în cap, după care a fugit.

În motivarea deciziei Judecătoriei Craiova scrie așa: „instanţa reţine că liberarea condiţionată înainte de termen reprezintă o şansă şi, având în vedere şi vârsta acestuia de 28 de ani, de faptul că se vorbește despre o persoană fără antecedente penale, de aspectul că petentul a stat în detenţie în perioada cea mai frumoasă a vieţii sale, considerată etapa de graţie în existenţa oricărui individ, perioada de maximă înflorire, dar când înţelepciunea necesară pentru a lua hotărâri remarcabile în ceea ce priveşte viitorul adeseori lipseşte, iar voinţa de afirmare şi putere generează convingerea că totul este accesibil şi nu vor exista momente critice, ajungându-se ca în astfel de situaţii să se rateze cele mai mari oportunități pe care le oferă viața, iar scenariul unei asemenea vârste nu se mai repetă şi, fără îndoială, şi-ar dori să poată întoarce timpul şi să excludă acea clipă fatidică ce a condus la o dramă care cu siguranţă l-a marcat pentru tot restul existenţei, instanţa apreciază că scopul preventiv, educativ al pedepsei a fost atins până în prezent, iar perioada executată de condamnat prezintă garanţia integrării sociale a acestuia.

„Băi, râmelor, băi târâților, să stea un fiu al Justiției un an întreg de zile în pușcărie, și pentru ce? Pentru că a călcat o râmă cu mașina? Pe vremea lui Ceaușescu, săracul, n-ar fi făcut nicio zi de închisoare. Atunci nu se pomenea o așa bătaie de joc față de tovarășa Justiția. Și râmele erau necuvântătoare.

Îl punem în libertate pentru că menirea noastră e să facem dreptate Justiției” - a scris Cristian Tudor Popescu pe rețeaua de socializare.

Vizualizări: 3,405

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: