Comercializarea lalelei pestriţe atrage amenzi usturătoare

Garda de Mediu şi Agenţia pentru Protecţia Mediului monitorizează în această perioadă zonele în care creşte laleaua pestriţă, o specie sălbatică, autohtonă, aflată pe lista plantelor pe cale de dispariţie. Asta pentru că, anual, în acest sezon, oamenii încearcă să câştige ceva bani în plus din comercializarea florilor rare. Laleaua pestriţă creşte într-o pădure din apropierea municipiului Târgu Jiu.

Gorjenii care sunt prinşi că rup laleaua pestriţă riscă să primească amenzi cuprinse între 5.000 - 10.000 de lei din cauză că floarea este inclusă pe lista speciilor aflate pe cale de dispariţie. Laleaua pestriţă creşte în Pădurea Mărgăritarului unde au proprietăţi locuitorii din Romaneşti, Drăguţeşti şi Dăneşti. Din punct de vedere administrativ, pădurea se află pe raza comunei Drăguţeşti, iar autorităţile locale au luat deja măsuri pentru protejarea plantei rare. „Am informat cetăţenii, deţinători de terenuri forestiere în zona respectivă inclusiv prin informări scrise. Vom încerca să punem aviziere la intrarea în tarlaua respectivă prin care cetăţenii să fie informaţi că nu au voie să rupă florile, laleaua pestriţă fiind într-adevăr o floare rară. Având titlul de proprietate fiecare cetăţean ar trebui să-şi protejeze proprietatea”, a declarat Vasile Moşoiu, primarul comunei Drăguţeşti. Pădurea Mărgăritarului se află în administrarea Ocolului Silvic Târgu Jiu. „Oamenii plătesc 100 lei pe hectar pentru pază, de paza pădurii ocupându-se Ocolul Silvic”, a precizat primarul Moşoiu.

RESTRICŢIE

Potrivit reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj, o restricţie similară se menţine şi în cazul Poienii Narciselor de la marginea municipiului. „Laleaua pestriţă este o plantă rară pe cale de dispariţie, iar oamenii nu au voie să le rupă ori să intre cu animalele la păşunat în zonele respective. Şi în cazul narciselor putem vorbi de o restricţie similară, chiar dacă acestea nu sunt flori rare. În ceea ce priveşte narcisele, oamenii le pot culege atunci când vor înflori cu condiţia să nu le distrugă, să nu le smulgă din rădăcini”, a declarat Nicolae Giorgi, directorul APM Gorj. 

Vizualizări: 191

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: