Competiţie „off road”, la Târgu Jiu

Asociaţia Club Off Road Bucureşti organizează în perioada  9-11 septembrie 2011, la Târgu Jiu, a doua ediţie a competiţiei off road "CORB44 Challenge Days 2011", 3 zile de aventură off road, prin noroaie, în spirit de fair-play! Imagini spectaculoase de la această cursă puteţi vedea la Ştirile Gorj TV.

"CORB44 Challenge Days 2011" va reuni la start peste 30 de echipaje care vor traversa o zonă de peste 80 km pătraţi. Această rută, de aproximativ 120 km, se va parcurge în 2 zile (aproximativ 8 ore/zi), timp în care locuitorii din zonă, şi nu numai, vor putea beneficia de spectacolul oferit de maşinile de teren şi echipajele acestora. În ultima zi va avea loc o proba de Trial (circuit).

Ca şi noutate în competiţiile de acest gen, "CORB Challenge Days 2011" aduce atât startul şi sosirile din primele 2 zile, cât şi trialul din ultima zi, în acelaşi loc, în Târgu Jiu: şoseaua de centură a municipiului, pe amplasamentul fostului circuit de motocross. În fiecare zi, startul va fi dat print-o proba specială, prin care fiecare participant va trebui să treacă înainte de a intra pe traseu.

"CORB44 Challenge Days 2011" are drept scop amplificarea mişcării off road din România, în congruenţă cu mediul înconjurător şi natura. "Prin această manifestare sportivă ne dorim să avem un puternic impact social prin promovarea naturii şi a modului ecologic de îmbinare a sportului cu motor şi

natura. Este o competiţie organizată în spiritul prieteniei, a fair-play-ului, la care atât participanţii, cât şi spectatorii vor petrece 3 zile în mirifica zonă geografică a Gorjului. Invităm locuitorii din Târgu Jiu, din zonele învecinate, precum şi din toată ţara să ni se alăture", a spus Silviu Bulugioiu, director de concurs  şi secretar general CORB44.

PROGRAM

Startul competiţiei se va da vineri, 9 septembrie 2011, la ora 9.30. Sâmbătă, 10 septembrie 2011, va începe cea de-a doua zi a traseului, la ora 10.00. Duminică, 11 septembrie, a treia zi a competiţiei, va începe la ora 10.00.

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: