Competiţie off road la Tismana

Judeţul Gorj va fi gazda unei competiţii off-road, organizată în acest sfârşit de săptămână la Tismana. Participanţii vor parcurge aproximativ 50 de kilometri pe drumurile forestiere ce străbat munţii din zonă. Peste 40 de iubitori de off road sunt aşteptaţi la sfârşitul acestei săptămâni la Tismana, acolo de unde vor porni cu 20 de maşini de teren pe drumurile ce străbat munţii Tismanei. Organizatorii acestei competiţii sunt membrii asociaţiei CORB Challenge Days, veniţi tocmai de la Bucureşti, pentru a încerca traseele din Gorj. Este pentru prima dată când judeţul nostru găzduieşte o competiţie off road. „Pe lângă faptul că este un traseu foarte bun, noi vrem să şi promovăm zona şi, în general, valorile patriei. Vrem să demonstrăm că ştim să respectăm natura, dar totodată şi să profităm de ceea ce ne oferă”, declară Silviu Bulugioiu, preşedinte CORB Challenge Days

Deşi intenţionau să organizeze un traseu de 120 de kilometri, din cauza ploilor căzute în această perioadă, participanţii vor avea de parcurs doar 50 de kilometri de drum forestier. Aceştia vor pleca dimineaţa de la start şi se vor întoarce abia seara. Dacă totul va ieşi aşa cum îşi doresc, organizatorii intenţionează să treacă concursul în calendarul competiţional 2011 al Federaţiei Romane de Automobilism Sportiv.

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: