Complexul Oltenia, bun de plată pentru sinistrații din Seciuri

Verdict final și favorabil din partea instanțelor de judecată pentru zeci de sinistrați din Seciuri, care s-au judecat ani de zile cu ceea ce acum se cheamă Complexul Energetic Oltenia, oamenii obținând dreptul de a fi despăgubiți pentru bunurile pe care le-au pierdut în urma alunecărilor de teren masive produse în luna mai a anului 2006. În sat mai există alte zeci de familii care nu au deschis un astfel de proces, dar care au posibilitatea să calce deja pe drumuri bătătorite bine la instanțe, fiind creat un precedent care le-ar putea aduce și lor câștig de cauză.

Alunecările de teren din mai 2006 au dus la distrugerea a aproape 200 de gospodării și case din comuna Roșia de Amaradia, la Seciuri fiind atunci un adevărat prăpăd. Statul s-a angajat la acea vreme că le reconstruiește păgubiților locuințe cu 1 sau 2 camere pe amplasamentele de la Cojani și Albeni, aici apărând noi construcții, făcute în regim privat, a căror calitate nu se compară cu ceea a celor executate de stat. Oamenii au văzut că noile case ce le erau oferite nu aveau nici măcar fundație și, atunci, au decis să își caute dreptatea în instanțe, dând în judecată, la vremea aceea, Societatea Națională a Lignitului Oltenia, inclusă ulterior în Complexul Energetic Oltenia. Acum, după ani de procese, s-a ajuns la un verdict final, unul care obligă CEO să îi despăgubească pe oameni în totalitate.

„În casele pe care ei ni le-au făcut ploua pur și simplu pentru că aveau ca acoperiș niște table pe care le îngăuriseră de nu știu câte ori ca să le suprapună sau să nimeară pe lanteți. Le-au cositorit apoi, dar găurile tot au rămas, iar la tavan aveam o placă de ghips carton pe care au ros-o șoarecii. Jos nu era nici un fel de fundație, iar noaptea șoarecii intrau în casă ca la ei, nu aveau nicio problemă. Acolo, la Cojani și Albeni, s-au tocat niște bani aiurea, iar noi de asta am decis să deschidem proces. Poate acum primim bani ca să ne consolidăm cât de cât ce ne-a mai rămas pe aici sau să le facem pe alea cum trebuie și să avem un trai cât de cât normal. Normal, ca înainte nu va mai fi niciodată pentru că ce am pierdut atunci, agoniseala de-o viață, rămâne pierdut pentru totdeauna”, spune Anghel Peagu.

Amintiri dureroase

La Seciuri amintirea nopții în care dealul a luat-o la vale și casele au început să pice una după alta de parcă erau din carton, nu din cărămidă, nu se stinge niciodată. Clădiri în care oamenii trăiau până în 2006 fără probleme sunt acum ruine în care salcâmii, în special, au năpădit de parcă ar fi trecut decenii de la acele evenimente. „Aveam o casă mare, cu trei camere jos și trei sus, plus un hol. În dimineața când s-a produs necazul eram la semănat porumb și dintr-o dată s-a auzit o bolboroseală prin pământ. O vecină a zis să fugim că vine Dunărea peste noi. Apoi am aflat că ăștia de la mină strânseseră două izvoare în capul satului, cu lucrările lor, și făcuseră acolo un lac, iar când nu au mai putut să țină apa i-au dat drumul și atunci a luat-o totul la vale. Când au alunecat casele era noaptea, mă uitam la televizor și țin minte că atât am mai apucat să scot din casă înainte să se distrugă totul. Am luat televizorul în brațe și am scos copii, iar apoi totul a picat grămadă. Apoi ne-au dat un container din ăla, în care ne-au ținut luni de zile și în care a fost groaznic. Ne-am făcut în anul următor, pe fundația de la gardul pe care îl aveam la drum, o cameră, că am mai luat din cărămizile de la fosta casă, și în camera aia stăm și acum”, povestește Veronica Eremia.

Precedentul și pentru alții

Prin Seciuri oamenii au aflat deja că unii dintre ei au câștigat procesul cu mina, iar alții regretă că nu s-au băgat și ei parte în proces pentru a fi despăgubiți acum. Cei care au avut câștig de cauză pentru că nimeni de la mină, adică de la CE Oltenia, nu a venit să discute cu ei. În treacăt fie spus, cei de la CEO nu au dorit nici măcar cu ziariștii să discute și să ofere un punct de vedere cu privire la acest caz, așa că ….transparența e maximă, unitatea fiind încă una de stat, nu privată. „Să se gândească și la noi, că am muncit o viață întreagă și am pierdut totul într-un ceas. Sperăm să ne ajute fie și după atâta timp că atunci am pierdut tot ce aveam. Casa ni s-a dat pe spate, după cum a fugit pământul, și a crăpat toată. Am mai cârpit-o de atunci ca să mai stăm în ea, că nu aveam unde să ne ducem, dar agoniseala noastră nu mai e cum era atunci”, spune Eufrosina Ciocan.

Primarul din Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, vorbește despre precedentul care s-a creat odată cu decizia finală a Curții de Apel Craiova de zilele trecute, edilul spunând că, astfel, s-a creat un precedent care le permite și celorlalți sinistrați să deschidă acțiuni în instanță pentru a obține și ei despăgubiri de la CE Oltenia. ”Din păcate, în asociația aceasta a sinistraților s-au înscris doar o parte dintre cei afectați de alunecările de teren, vreo 30, deși numărul lor e mult mai mare. S-a creat un precedent și cu siguranță vor câștiga și ei în fața Complexului Energetic Oltenia. CEO a fost identificat ca principalul vinovat și trebuie să le reconstruiască oamenilor nu numai casele, ci și anexele gospodărești, fântâni, garduri, tot ce aveau oamenii. În hotărâre a scris clar acest lucru”, spune edilul.

Vizualizări: 210

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: