Concesionarea locurilor de veci, o problemă pentru pensionari

Pensionarii din Târgu Jiu nu ştiu cum să concesioneze locuri de veci în Cimitirul Municipal Ortodox. Reprezentanţii acestora i-au cerut şefului Direcţiei de Servicii Comunale, Alexandru Zaharia, să explice procedurile prin care pot fi concesionate terenurile din cimitir. Zaharia a fost rugat chiar să facă publice informaţiile respective în presa locală şi în ziarul Primăriei, astfel încât numărul celor care nu vor mai pune întrebări pe această temă să fie cât mai mic. Şeful DSC a menţionat la o întâlnire cu liderii pensionarilor că locurile de veci s-au atribuit şi se atribuie doar prin concesionare, nu şi în proprietate. Zaharia spune că, astfel, terenurile nu pot fi cumpărate de la altcineva, orice act încheiat în acest sens fiind nul de la bun început.  "Locurile de veci s-au atribuit şi se atribuie în folosinţă prin concesionare şi nu în proprietate. Prin urmare, acestea nu pot fi înstrăinate, actele de înstrăinare fiind nule de drept. Contractul de concesionare se încheie la cererea solicitantului pe termen de 7 sau 25 de ani şi poate fi reconcesionat la expirarea perioadei. Dreptul de folosinţă se poate transmite prin succesiune moştenitorilor până la gradul IV de rudenie, cu obligaţia încheierii unui nou contract cu DSC. Dreptul de concesiune poate fi cedat doar prin acordul părţilor. În timpul vieţii se pot atribui locuri de înmormântare dacă cel care doreşte să concesioneze este în vârstă de 75 de au sau suferă de boli grave, atestate de documente medicale", spune Zaharia.
 


Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: