Concurență la examenul de titularizare. 300 de locuri disponibile!

Centrele de înscrieri pentru examenul de titularizare au fost luate cu asalt în ultima zi de depunere a dosarelor de absolvenții care vor să își găsească un loc de muncă în învățământ. Ca și în anii precedenți, concurența la acest examen va fi mare, mai ales că în acest an acesta se va susține la nivelul unităților de învățământ sau a asociațiilor de școli. Mulți candidați cred că noul tip de organizare al acestui concurs îi va dezavantaja. La nivelul județului Gorj sunt peste 300 de posturi disponibile, cele mai multe pentru învățători și educatori.

Concurență strânsă la examenul de titularizare din acest an. Sute de absolvenți s-au înscris la cele 17 centre de examen din Gorj pentru a participa la acest concurs, diferit față de anii precedenți. La Centrul de concurs Nr.2, organizat la Școala Generală ”Gheorghe Tătărăscu” din Târgu Jiu, s-au înscris în perioada 2-12 aprilie peste 180 de candidați pe cele 23 de posturi libere. Acestea se regăsesc la mai multe unități de învățământ, care s-au asociat în vederea organizării acestui examen. Este vorba de Școala Generală ”Sfântul Nicolae”, Școala Generală ”Pompiliu Marcea”, Colegiul Național ”Spiru Haret”, Colegiul ”Tudor Arghezi” din Cărbunești, Colegiul Naţional ”George Coșbuc” din Motru, precum și școlile generale Nr.1 și Nr. 2 din Motru. În acest an modul în care se va desfășura acest examen s-a schimbat, în sensul că toți candidații vor fi nevoiți să treacă printr-o probă practică, ce va consta într-o inspecție la clasă și vor concura pe posturile vacante dintr-o școală, o asociație de școli sau dintr-un consorțiu. Directoarea Școlii Generale ”Gheorghe Tătărăscu” spune că la nivelul acestui centru cei mai mulți și-au depus dosarele pentru posturile de învățători și de limba română. ”La nivelul centrului, unde se va susține și concursul de titularizare, avem 23 de posturi libere, titularizabile și pentru suplinire. Până acum s-au înscris pe cele 12 posturi de învățători 47 de candidați, iar pe cele două posturi de limba română avem 23 de absolvenți înscriși”, spune Valeria Vâlceanu, directoarea unității de învățământ.

Viitorii profesori, nemulțumiți

Aceeași situație se întâlnește și la Colegiul Tehnic Nr.2 din oraș, unde s-a organizat Centrul de concurs Nr.7. Acesta pune la dispoziție 57 de posturi la 22 de unități de învățământ arondate, precum cele din  Drăguțești, Bălcești, Rovinari, Bârsești, Fărcășești, Palatul Copiilor, Tismana, deși s-au înscris de trei ori mai mulți candidați. De noua formă de organizare a examenului pe centre sunt nemulțumiți candidații. Aceștia susțin că și-au depus dosarele și la mai multe centre de examen, iar până pe 2 august, când va avea loc proba scrisă se vor decide la ce centru vor susține examenul. Mai mult decât atât, aceștia se simt dezavantajați deoarece vor exista cazuri când la nivelul unei asociații de școli vor obține un post titularizabil candidați cu note mai mici, în timp ce alții din alt centru vor rămâne pe dinafară deși au note mult mai mari.

VALIDARE

După înscrieri, candidații sunt așteptați la centrele de concurs pentru a-și valida dosarele, neprezentarea la ceastă etapă atrăgând după sine eliminarea din examen. În luna mai vor fi planificate inspecțiile la clasă. ”Nota obținută la inspecție reprezintă 25% din media finală, iar proba scrisă reprezintă 75%. Pentru proba scrisă vor fi elaborate câte trei tipuri de subiecte pentru fiecare materie, iar în dimineața concursului va fi trasă la sorți varianta de concurs”, menționează Valeria Vâlceanu.

Vizualizări: 157

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: