Concurs pentru şefia Poliţiei Motru

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj organizează concurs pentru ocuparea postului de şef al Poliției Municipiului Motru, cu recrutare din sursă internă.

În prezent, această structură este condusă de subcomisarul Radu Vlădulescu, fostul șef al Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu. Acesta a fost împuternicit, începând cu data de 11 martie 2019, să conducă Poliţia Motru, pe o perioadă de șase luni.

Fostul şef al Poliţiei Motru, comisarul șef Daniel Popescu, a fost numit la comanda poliţiei din oraşul Novaci.

La concurs pot participa ofiţerii de poliţie care au cel puţin 7 ani vechime în Ministerul Afacerilor Interne şi care au obţinut calificativul de cel puţin „Bine” la ultimele două evaluări anuale de serviciu.

Concursul va avea loc la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, la data de  25 septembrie. Examenul va consta în susţinerea unei probe unice de selecție, respectiv a unui interviu structurat pe subiecte profesionale. Este declarat „admis” candidatul care are nota cea mai mare şi este notat cu cel puţin 7.00.

Înscrierile la concurs se fac până pe data de  30 august, ora 16.00.

Vizualizări: 3,036

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: