Conflictul dintre şefii DSP Gorj şi liderii de sindicat continuă

Prefectul Claudiu Teodorescu este chemat să medieze conflictul iscat între conducerea Direcţiei de Sănătate Publică şi sindicate, pe tema reducerii de personal cu 4%. La DSP Gorj, vor pleca acasă persoanele pensionabile, nu neapărat cele care nu au obiectul muncii. Unul dintre salariaţi este acuzat că a tras sfori pentru a-şi păstra postul de şef de serviciu, dar se apără şi îl acuză pe liderul de sindicat de „ambiţii personale”.

Direcţia de Sănătate Publică Gorj va reduce trei posturi, câte unul din cadrul compartimentelor: Supraveghere în Sănătate Publică, Control şi RUNOS. Deşi această propunere a fost deja trimisă la minister spre avizare, scandalul provocat de reducerea cu 4% din posturi continuă. Sindicaliştii Hygeea nu au agreat ideea de se reduce doar un singur post de la RUNOS şi unul de la Control. În condiţiile în care se reduceau cele două posturi de la RUNOS, biroul se desfiinţa, iar şeful Cornel Cocîrlă îşi pierde funcţia de conducere. Cocîrlă spune că asta era şi intenţia liderului Sindicatului Hygeea, care continuă să fie mânat de ambiţii personale. „Domnul Constantin Marcu, liderul Sindicatului Hygeea, este mânat de ambiţii personale. Dumnealui vrea cu orice preţ să se reducă două posturi de la RUNOS pentru a-mi desfiinţa biroul, iar eu să-mi pierd funcţia de conducere pe care am ocupat-o prin concurs în anul 2007. În timp ce fiecare compartiment din DSP a venit cu propuneri de reducere a posturilor, de la Control, compartimentul unde erau membrii dumnealui de sindicat, nu s-a făcut nici o propunere, în schimb se dorea reducerea a două posturi de la Birou meu. Ţin să precizez că unul din cele două posturi de la Biroul RUNOS, propuse pentru a fi reduse era un post unic. Acesta viza secretara care are în întreţinere şi un copil cu handicap”, a declarat Cornel Cocîrlă.

Neînţelegerile din DSP, cunoscute de autorităţi

Scandalul din interiorul Direcţiei de Sănătate Publică a fost făcut cunoscut şi autorităţilor judeţului. Dacă sindicaliştii mai trag nădejde că nu se va reduce nici un post de la Compartimentul Control, ci două de la RUNOS, şeful Cornel Cocîrlă se plânge că a fost reclamat la prefect şi la preşedintele Consiliului Judeţean. „Am aflat că liderul de sindicat Constantin Marcu m-a reclamat la prefect şi la preşedintele Consiliului Judeţean. Ţine morţiş ca eu să-mi pierd funcţia de conducere. Acest lucru s-ar întâmpla dacă s-ar reduce de la noi două posturi. Dacă rămânem cinci persoane din şapte se desfiinţează Biroul. În plus, în cadrul Biroului nostru, Constantin Marcu nu are nici un membru de sindicat. De fapt şi la nivelul instituţie, foarte puţini dintre angajaţi mai fac parte din Sindicatul Hygeea. Majoritatea s-au mutat la Sanitas. Eu personal, nu fac parte din nici un sindicat”, a mai precizat Cornel Cocîrlă.

Decizia, în mâinile directorului Boeriu

Prefectul Claudiu Teodorescu nu doreşte să se amestece în problemele interne ale Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, considerând că directorul instituţiei trebuie să decidă în legătură cu persoanele care vor pleca din instituţie. „Ştiu de acest conflict. Au venit la mine cei de la DSP. Le-am explicat că fiecare unitate e condusă de un manager, iar eu în calitate de prefect nu voi da niciodată ordin unui manager, în legătură cu modul de a-şi face treaba. Când am fost pus în situaţia de a reduce posturi la nivelul Instituţiei Prefectului nu s-a băgat nimeni. Nici eu nu mă voi băga în problemele interne ale DSP. Pe mine mă interesează să păstrăm cât mai multe locuri de muncă, ţinând cont de respectarea prevederilor legale în vigoare”, a declarat Claudiu Teodorescu, prefectul judeţului Gorj.

Directorul Marius Boeriu spune că se va merge după criteriul pensionabilităţii, fiind reduse doar posturile persoanelor aflate în prag de pensionare.

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: