Consiliul Local Motru a decis scumpirea gigacaloriei

Motrenii vor plăti mai mult la căldură iarna aceasta pentru că cei din Consiliul Local au decis majorarea preţului la agentul termic cu 45%. Acest lucru era de aşteptat, directorul Uzinei de Agent Termic şi Alimentare cu Apa (UATAA), Eugen Corcoaţă anunţând încă din august că preţurile vor creşte şi asta din cauza noilor reguli de subvenţionare. Practic, numai motrenii cu venituri mari vor plăti mai scump la căldură.

Consiliul Local Motru a aprobat preţul de referinţă al gigacaloriei în ultima şedinţă la 160 de lei ceea ce înseamnă că vor beneficia de ajutor de căldură numai persoanele care au venituri foarte mici. Ceilalţi vor plăti la facturi cu aproape 50 de lei mai mult. „De fapt vorbim de o scădere a preţului de referinţă. Creşterea este pentru cei care au venituri foarte mari. Ei vor plăti cu 45% mai mult. Înainte toată lumea, indiferent de venituri, plătea agentul termic cu 115 lei, acum vor plăti cu atât numai motrenii cu venituri foarte mici. Ceilalţi, având în vedere că s-a modificat legea acordării subvenţiilor, vor plăti 173 de lei”, a declarat Tudor Dobrică, viceprimarul din Motru.

BENEFICIARI

Viceprimarul din Motru spune că oricum anul acesta vor fi mai puţini beneficiari decât până acum şi că în prezent se lucrează la cereri. „S-a modificat totul, inclusiv denumirea. Nu mai putem vorbi de subvenţie ci de ajutor de căldură. În prezent se lucrează la cererile depuse până acum şi urmează să vedem în ce proporţie se dă, cine va beneficia”, a adăugat Dobrică.

SCUMPIRE

Directorul Uzinei de Agent Termic din Motru, Eugen Corcoaţă spunea la sfârşitul lunii august că preţul va creşte cu aproximativ 50 de lei, de la 113 lei la 170 lei, dar că scumpirea va fi simţită numai de cei cu venituri mari.

Vizualizări: 123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: