Contrabandă cu ţigări! 26 de percheziţii domiciliare!

 Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Municipiului Motru, efectuează 26 de percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Gorj, Mehedinţi şi Timiş, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializată în comiterea infracţiunilor de contrabandă cu ţigarete şi evaziune fiscală.  

La data de 05 noiembrie a.c., aproximativ 150 de poliţişti efecctuează 26 de percheziţii, la locuinţele a 23 de persoane bănuite de contrabandă cu ţigări netimbrate.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în perioada mai – octombrie a.c., persoanele în cauză ar fi deţinut şi comercializat, pe raza judeţelor Gorj, Mehedinţi şi Timiş, importante cantităţi de ţigarete,  provenite din contrabandă.

Prejudiciul preliminar, creat prin această activitate infracţională, este de aproximativ 1.500.000 de lei.

De asemenea, vor fi puse în executare 23 de mandate de aducere emise pe numele persoanelor bănuite de comiterea de infracţiuni.

La acţiune au participat poliţiştii din cadrul structurilor de investigare a criminalităţii economice, de investigaţii criminale, de ordine publică şi de criminalistică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, fiind sprijiniţi de poliţişti din Inspectoratele de Poliţie Judeţene Mehedinţi şi Timiş.

Activităţile au beneficiat de suportul de specialitate al Departamentului de Operaţiuni Speciale.

 

Vizualizări: 138

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: