Contractul de muncă din CEO, înregistrat luni la ITM

Contractul colectiv de muncă al salariaţilor Complexului Energetic Oltenia (CEO) a fost în sfârşit semnat, ieri, dar nu în unanimitate. Unii dintre liderii de sindicat, membri în comisia de negociere, au refuzat să semneze documentul. Potrivit preşedintelui comisiei de negociere, Marin Golea, documentul va ajunge astăzi pe masa managerului Laurenţiu Ciurel şi a liderului Marin Condescu pentru a fi  semnat, iar luni ar putea fi înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj.   

Am semnat, nu am semnat! Cam aşa s-a auzit ieri aproape toată ziua. După ce miercuri prim-vicepreşedintele FNME Ion Ruşeţ anunţase semnarea contractului de muncă, ieri dimineaţă liderii erau pregătiţi de noi negocieri menţionând că au semnat doar procesele verbale, nu contractul. Aceştia spuneau că mai sunt mici lucruri de verificat şi corectat.

Ieri, în jurul orei 13, din biroul lui Marin Condescu au plecat la sediul CEO liderii din comisia de negociere, pentru noi discuţii şi „corecturi“.

„Am convenit partea scrisă, dar acum anexele trebuie luate la mână. Ieri am terminat negocierile, am semnat procesul verbal de încheiere a negocierilor, dar cred că azi tot CCM-ul va fi semnat. Este vorba despre corecţii la două anexe din contract şi aceste anexe fac parte din capitolul de salarizare. Cred că în două-trei ore problema va fi rezolvată“, a declarat vicepreşedintele FNME Gheorghe Etăgan. În schimb liderul Marin Golea crede că luni, CCM-ul va ajunge pe masa lui George Romanescu, la ITM Gorj. „Pregătim contractul pentru a fi semnat. Corectăm. Cred că începând de mâine (astăzi- n.red.) poate fi înaintat dlui Condescu şi domnului director general pentru a fi semnat şi de luni va merge la  ITM pentru a fi înregistrat“, a spus Golea.

NU A SEMNAT

Nu toţi sindicaliştii au semnat contractul de muncă în forma actuală. Spre exemplu, liderul Constantin Mitrescu a declarat că nu a semnat fiind nemulţumit de faptul că salariaţii vor primi doar 75% în plus pentru sâmbetele şi duminicile lucrate. De asemenea, contractul nu a fost semnat nici de Marius Ursu.

„S-a renunţat la o parte din sporuri, iar altele s-au înjumătăţit. Cred că este primul contract din România care prevede aceste prime de performanţă“.

Gheorghe Etăgan, secretar general USMO

Vizualizări: 162

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: