Contractul pentru tratarea apei din Polata şi Preajba a fost semnat

Operatorul regional de apă şi canal, societatea Aparegio SA, a încheiat în data de 9 noiembrie un contract cu firma italiană Protechno SRL, pentru îmbunătăţirea procesului de tratare la staţiile de apă din Preajba şi Polata, localităţi componente ale municipiului Târgu Jiu. Se cunoaşte faptul că în aceste localităţi se înregistrează depăşiri ale concentraţiei de amoniu, drept pentru care s-au impus o serie de măsuri. În cuantumul sumei de 9.795.935 lei, fără TVA, firma italiană s-a angajat să reabiliteze şi să modernizeze staţiile de tratare Preajba şi Polata prin introducerea unor instalații și tehnologii noi de tratare, adică prin introducerea de biofiltre şi filtre pentru eliminarea fierului şi magneziului. Ordinul de începere al lucrărilor a fost dat în 10 noiembrie. Firma italiană trebuie să finalizeze lucrările în termen de 6 luni.

Totodată, în data de 3 noiembrie, Aparegio a dat ordinul de începere al lucrărilor pentru introducerea de instalaţii noi de tratare (filtre biologice) la staţia de tratare Târgu-Cărbuneşti, tot pentru reducerea concentraţiei de amoniu. Contractul a fost încheiat în anul 2010 cu asocierea firmelor SC Energomontaj SA și SC Aquaproiect SA Bucureşti. În acest caz, valoarea lucrărilor este de 3.360.599, fără TVA.

Vizualizări: 147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: