Ziarul Pandurul angajează redactori și reporteri. Căutăm oameni curioși să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, să scrie povești simple, dar de impact, oameni dornici să învețe o meserie în care fiecare zi e altfel. Cunoașterea Limbii Române este condiție esențială. 

Nu solicităm experiență anterioară în presă, ci doar dorința de a învăța și de a descoperi locul în care trăim. 

Dacă ești interesat să lucrezi alături de noi trimite un CV la redactia@pandurul.ro.

(închide)

Controale în prima noapte cu restricții de circulație

În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate 15 acţiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

În total, 212  polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVA și Ministerului Sănătății au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun.

În cadrul acțiunilor, au beneficiat de activitățile informativ-preventive și au fost verificate peste 1.600 de persoane, 232 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes, precum și 310 autovehicule/ mijloace de transport în comun/ mijloace de transport de agrement.

Începând cu data de 9 noiembrie a.c.,  intră în vigoare noile măsuri instituite ca urmare a modificărilor și completărilor aduse prin HG nr. 935/2020.

În acest context, începând cu ora 00.00, polițiștii gorjeni au  acționat pe raza întregului județ, în vederea verificării respectării noilor măsuri impuse.

Prin această Hotărâre de Guvern, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00, este restricţionată, cu unele excepţii pentru motive justificate, în care persoanele sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, indiferent de incidența cumulată a cazurilor.

Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.

Se suspendă activitatea piețelor agroalimentare în spații închise, târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte și volante și a talciocurilor. Prin excepție, se permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 251 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 15.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

„Facem apel la cetăţeni să păstreze distanţarea fizică, să poarte masca de protecţie și să nu se expună la riscuri”, a comunicat IPJ Gorj.

Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.

Vizualizări: 1,367

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: