Doi copii instituţionalizaţi în judeţul Dolj s-au sinucis în ultimele zile. Întâi o fată de doar 13 ani, care nu a suportat ideea că a fost luată de lângă asistentul maternal care a crescut-o. Femeia nu a mai primit dreptul să fie asistent maternal pentru că s-a îmbolnăvit, iar statul a considerat că nu se mai califică pentru această meserie. Cei de la Protecţia Copilului Dolj nu au ţinut cont de un lucru elementar şi anume că femeia era ca o mamă pentru fata de 13 ani, care nu a suportat să fie din nou aruncată între zidurile centrului de plasament. Peste câteva zile, un alt tânăr instituţionalizat s-a aruncat de pe un bloc. Avea doar 19 ani.

Sunt mulţi copii care fug din centrele de plasament. Unii fug chiar şi de acasă. Nu pentru că sunt copii problemă, cum am putea avea tendinţa să spunem. Sunt copii care nu au avut parte de dragoste, de educaţie, de înţelegere. Iar statul nu ştie să se poarte cu aceşti copii şi nici legea nu este făcută să pună în prim plan copilul.

În statele nordice, copilul este considerat un bun al statului. Părinţii nu îşi pot agresa copiii verbal sau fizic. Acolo, şi şcoala este concepută pentru a servi nevoile copilului, nu ca la noi, unde se fac clase după calificarea profesorilor, ca să nu rămână unii şomeri. În România, un profesor care bate un elev sau care înjură ca la uşa cortului micuţi de clasa I nu este arestat. Cum oare, cineva care loveşte un copil fără apărare, nu este arestat? Nu doar legea este proastă în România, ci şi mentalitatea noastră, a tuturor, care nu ştim că fiecare copil are drepturi, la fel ca oamenii mari.