Cornulețe de post cu gem sau rahat

Cornulețele de casă reprezintă unul dintre deserturile preferate de către români, mai ales în preajma sărbătorilor. În acest post poţi să gătești cele mai fragede cornulețe de post cu gem sau rahat.

Postul Crăciunului a început dar acest lucru nu înseamnă că nu mai poți găti cele mai delicioase deserturi de casă. Cornulețe trebuie să fie fragede, iar ca să îți iasă acest lucru, trebuie să iei un calcul câteva mici indicații pentru a-i surprinde pe cei dragi. În primul rând, păstrează ingredientele la temperatura camerei timp de o oră înainte de a te pregăti de coacerea cornulețelor.

Ulterior, amestecă 400 de grame de făină cu sare, zahăr, praf de copt și zahăr vanilat. Cu ajutorul unei furculițe, pune margarina înmuiată în amestecul de ingrediente menționat anterior. Apoi, adaugă compoziției apă minerală, zeamă de lămâie și ulei, în același timp continuând să frămânți pentru o perioadă minimă de 10 minute.

Adaugă făină pe parcurs în funcție de momentul în care aluatul devine omogen și elastic. După ce ai pregătit aluatul, lasă-l deoparte pentru 30 de minute. Apoi, taie-l în 6 sau mai multe bucăți pe care le vei rotunji și întinde în foi subțiri, într-o formă rotundă sau apropiată acesteia cu ajutorul unui sucitor.

După ce ai obținut respectivele cercuri din aluat, taie triunghiuri din acestea în 8 părți egale. Partea rotunjită a fiecărui triunghi este cea pe care vei pune gem sau rahat, iar apoi rulează cornulețele către vârful ascuțit al triunghiului. La sfârșitul acestui proces, pune cornulețele la copt pentru aproximativ 20-25 de minute, până când se vor rumeni bine. După ce le-ai scos din cuptor, aplică zahăr pudră pentru a le menține fragede o perioadă mai îndelungată de timp.

Vizualizări: 4,621

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Bucătărie:

Citește și: