Costoiu cere şcolilor să intre în bătălia pentru bani europeni

Ministrul delegat pentru Cercetare Ştiințifică, Mihnea Costoiu, va ajunge la începutul lunii aprilie în Gorj, pentru a prezenta programele cu finanţare europeană care pot aduce 1,2 miliarde de euro.

Reprezentantul guvernului le va explica directorilor unităţilor de învăţământ și conducerii Universității „Constantin Brâncuși” cum să atragă fonduri europene pentru dezvoltarea resursei umane în mediul școlar și academic din județ. Uniunea Europeană pune la dispoziție României peste 1,2 miliarde de euro, fonduri nerambursabile, pe două programe regionale. „Invit școlile și liceele din județ dar și Universitatea „Constantin Brâncuși” să depună proiecte pe programele POSDRU și POSCCE”, a declarat ministrul Mihnea Costoiu pentru Radio Infinit. „Două doi ani, programele au început să meargă, fondurile au fost deblocate, am reuşit să plătim peste 150 milioane de euro către beneficiari. Trist este că, din cauza unei inabilităţi a guvernelor precedente, avem 1,2 miliarde de euro necontractate. Sumele sunt puse la dispoziţie pentru a fi atrase fonduri în perioada aprilie-septembrie”, a explicat ministrul delegat.

Mihnea Costoiu va sosi la Târgu-Jiu însoţit de experți pentru a le prezenta modele de proiecte europene directorilor de școli și cadrelor didactice. „Vom avea în fiecare judeţ experţi care vor prezenta modele de proiecte de succes”, a spus ministrul.

Vizualizări: 178

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: