Coşurile de fum defecte provoacă noi incendii

Încă o casă a fost distrusă de un incendiu care a izbucnit cel mai probabil de la un coş necurăţat sau neizolat corespunzător. Incendiul a avut loc la Crasna, la scurt timp după ce, la Schela, o bătrână de 66 de ani a rămas sub cerul liber întrucât focul i-a distrus cel puţin acoperişul de la locuinţă. Pompierii militari au fost solicitaţi prin 112 să ajungă la satul Aninişul din Deal pentru a stinge focul izbucnit acolo la o casă de locuit, incendiul fiind lichidat de două echipaje sosite de la Novaci. Flăcările au distrus însă acoperişul casei, precum şi o parte din bunurile aflate în interiorul acesteia. Prejudiciul este estimat la 15.000 de lei, după ce focul a făcut scrum mobilierul din locuinţă, haine ale proprietarilor, precum şi alte bunuri. Pompierii estimează că, prin intervenţia lor, au reuşit să salveze lucruri în valoare de 25.000 de lei. Aceştia dau ca şi cauză probabilă a declanşării incendiului neizolarea termică a coşului de fum de grinzile de lemn de la acoperişul casei, pompierii aşteptându-se ca, odată cu venirea frigului, numărul acestui gen de intervenţii să fie în continuă creştere.

O situaţie similară s-a înregistrat şi la Ioneşti, în satul Ilieşti, acolo unde un alt coş de fum neizolat corespunzător a generat un incendiu la o anexă gospodărească. Pompierii militari din Turceni au intervenit de data aceasta pentru a lichida focul. Prejudiciul este mult mai mic de data aceasta, de doar câteva sute de lei, intervenţia rapidă a pompierilor reuşind să ducă la salvarea unor bunuri evaluate la zeci de mii de lei.

Vizualizări: 87

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: