Crăete: E singurul candidat care a știut să apere CE Oltenia

Doru Crăete, unul din liderii de opinie ai salariaților din Complexul Energetic Oltenia, a anunțat public că votul lui va merge către Alternativa pentru Demnitate Națională (ADN) Gorj. Motivul ar fi acela că Nicolae Ivăniși, cel care conduce ADN Gorj, a luat apărarea companiei în războiul cu organizațiile de mediu care luptă pentru închiderea carierelor miniere și a termocentralelor.

Cel puțin două au fost momentele în care Ivăniși a ajuns la inimile minerilor. Primul a fost în iarnă, când liderul ADN Gorj, care are și o organizație neguvernamentală, a fost invitat la o întâlnire organizată la Târgu Jiu a ONG-urilor cu activiștii Bankwatch, o organizație care luptă în instanță pentru închiderea carierelor miniere și a termocentralelor din Oltenia, la care lucrează 12.000 de oameni.

Intervenția de atunci a lui Ivăniși a devenit virală, adunând milioane de vizualizări pe paginile de socializare și nu numai.

Ivăniși i-a făcut să recunoască pe cei de la Asociația Bankwach România că sunt finanțați de Ministerul Mediului din Germania, acuzându-i că vor să ne închidă sistemul energetic. Iată o parte din discursul viral al lui Ivăniș: ”Ați zis că sunteți înființați în 2012, la București. Sunteți o structură sau o anexă, ca să zic așa, a Bankwatch la nivel european. Finanțați de Ministerul Mediului din Germania. Germania este o țară care în acest moment își prelungește până în 2038 acordul de exploatare a cărbunelui. (...) Eu nu am nimic împotrivă în a ne spune despre poluare și așa mai departe. Însă a vinde prostie nu este OK. Este o faptă gravă, în opinia mea. Urmăriți că v-a judecat, la vremea aceea, același complet de judecată care după patru ani a închis Cariera Roșia, tot în urma unei acțiuni Bankwatch. A retras autorizația de mediu. De ce? Poluează și asta! Ce să mai înțeleg eu atunci, dacă tu, Germania, mai deschizi o centrală, și știm foarte bine, aceasta funcționează între 35 și 45 de ani? În schimb, îți trimit ție, România, ONG-uri finanțate de mine. Veniți și promovați aceste lucruri, le puneți exact cu susul în jos. Nu este normal ce se întâmplă”.

Complexul Energetic Oltenia a avut și are zeci de procese cu cei de la Bankwach și Greenpeace, care solicită anularea acordurilor de mediu, iar uneori și reușesc să obțină decizii favorabile. Germania, care finanțează organizația, a demarat anul trecut o investiție de 1,5 miliarde de euro pentru noua sa centrală electrică pe bază de cărbune Datteln 4. Cu o capacitate de 1.100 megavați (MW), uzina Datteln 4 este cea mai mare unitate pe huilă din Germania și este programată să fie operațională din acest an. Oficial Germania, ca și România, și-a propus să elimine treptat energia pe cărbune.

Excavatoare blocate de niște copăcei

Un al doilea moment important a fost în iunie, când minerii de la Roșiuța au amenințat că, dacă guvenul mai tergiversează hotărârea de guvern pentru scoaterea din circuitul silvic a unor suprafețe, pornesc ilegal excavatorul și înaintează cu frontul de lucru. Terenul forestier aparținea CE Oltenia, companie blocată permanent de sistemul birocratic al statului, astfel că durează ani până când adună toate hârtiile necesare deschiderii unui nou front de lucru. Nicolae Ivăniși, care este politician de puțin timp, dar se manifestă ca lider de opinie de mulți ani, a fost prezent la pornirea excavatorului și a transmis momentul în direct pe pagina de socializare.

VIDEO AICI.

Organizațiile de mediu au sărit atunci cu reclamațiile. Bankwatch a sesizat Garda de Mediu Gorj că ar fi fost smulși din rădăcină mai mulți arbori seculari. Ori, Ivăniși arăta pe filmare că acolo sunt “tufișuri și crenguțe”.

Oricum, excavatorul a fost pornit demonstrativ, fiind făcute doar probe tehnologice și nu s-a înaintat atunci în frontul de lucru. Cert este că după puține zile guvernul a dat hotărârea așteptată de câțiva ani.

Urmează închiderea carierelor. Condițiile lui Ivăniși!

Ivăniși candidează pentru funcția de președinte de Consiliu Județean, dar și pentru posturile de consilier județean și consilier local, urmând să opteze pentru una dintre ele. La prima funcție nu are nici șanse teoretice, dar ADN poate intra în Consiliul Județean Gorj cu circa 7.000 de voturi și în Consiliul Local Târgu Jiu cu circa 1.500 de voturi.

Doru Crăete, salariat al termocentralei din Rovinari, liberal până de curând, a explicat pe pagina de socializare de ce votează cu Ivăniși: “Gata, m-am hotărât: el e omul pe care îl voi vota pentru președinția Consiliului Județean! Nu pentru că-i ADN! Poate fi CFS, IDM, PMR sau Dumnezeu știe ce, ci pentru ca e cam singurul candidat care ne reprezintă pe cei mai multi dintre noi! Prin felul direct cum vorbește, prin modul cum gândește, prin felul cum a știut sa apere CE Oltenia în războiul murdar dus de așa-zisele organizații de mediu, etc. Recomand și prietenilor, vecinilor și cunoscuților mei să-l urmărească atent pe Ivan și nu mă îndoiesc că mulți dintre dumnealor vor fi convinși să-l voteze! Pentru că e altfel decât prototipul politicianului român contemporan: e sincer, e direct, e din popor! Fortza Ivane!”

Și nu este singurul lider de opinie din CE Oltenia care s-a manifestat astfel, o atitudine similiară având și Nicolae Mitea. “Pentru că ne-a apărat interesele companiei noastre, ori de câte ori era nevoie pentru binele nostru, acest om cu un mare caracter și stil merită să fie președinte al consiliului județean Gorj. Domnule Ivan Nicolae, aveți susținerea mea și a familiei mele și nu numai, poate se vor trezi și vor vedea și colegii mei câte acțiuni de bine ați făcut dumneavoastră pentru acest complex. Felicitări și mult succes în continuare întregii echipe, pentru Consiliul Județean”, a scris Mitea pe pagina de socializare.

Nicolae Ivăniși avertizează că probleme abia acum urmează. Complexul Energetic Oltenia va trece prin cel mai dur program de restructurare din istorie, vor fi închise cariere miniere, vor dispărea mii de locuri de muncă. Din Fondul pentru Tranziție Justă ar trebui să ajungă miliarde de euro, bani europeni, în județele afectate. Ivăniși cere ca acești bani să poată fi folosiți pentru dezvoltarea unor activități de producție, altfel se vor scurge pe tot felul de canale și Gorjul va dispărea din punct de vedere economic.

Vizualizări: 6,754

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: