Craiova a condus pe CFR Cluj, dar a pierdut titlul

Meciul disputat luni seară cu titlul pe masă,  între Universitatea Craiova şi  CFR Cluj, s-a încheiat cu scorul de 1-3. CFR şi-a apărat astfel titlul şi va fi pentru al treilea an consecutiv câştigătoarea din Liga 1.

CFR Cluj este noua campioană a României, iar clujenii au câștigat Liga 1 pentru a treia oară la rând, după meciul câştigat 3-1 cu CS Universitatea Craiova, pe stadionul „Ion Oblemenco”. CFR Cluj va juca în preliminariile UEFA Champions League, în turul I preliminar.

Craiova – CFR Cluj nu a avut nevoie de prelungiri și penalty-uri, ceea ce s-ar fi întâmplat dacă după 90 de minute era egalitate. Față în față cu o performanță istorică, oltenii au început jocul spectaculos.  Elevii lui Bergodi au deschis scorul în minutul 9, prin Dan Nistor. Mijlocașul a preluat pe piept și a șutat violent, de la 20 de metri. Arlauskis nu a avut nicio șansă.

Spre finalul primei reprize, jucătorii lui CFR Cluj au revenit în joc şi, în minutul 36, Vincius a egalat cu o lovitură excelentă de cap, de la 6 metri. Până la pauză, Nistor a mai avut o ocazie uriașă, după o acțiune personală, dar după pauză, doar CFR Cluj a contat, reuşind să mai înscrie de două ori.

Vizualizări: 1,031

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: