Craiova a remizat pe propriul teren cu Poli Iaşi

Universitatea Craiova a remizat în meciul din etapa a 12-a cu Poli Iaşi disputat pe propriul teren,  scor 1-1 şi a ratat ocazia de a urca pe Locul I. Oltenii lui Victor Piţurcă au fost conduși după golul înscris de Andrei Cristea ('69), dar au reușit să egaleze prin Carlos Fortes ('82).

La meciul cu Poli Iaşi Victor Piţurcă a făcut cinci modificări în primul unsprezece pentru că a ținut foarte mult să odihnească o parte dintre jucători.  Tehnicianul Craiovei a schimbat jumătate de echipă, marile sale surprize fiind Ștefan Vlădoiu, Alexandru Ioniță II și Carlos Fortes. Numeroasele schimbări i-au afectat însă construcția, mai ales că nici Oaspeţii au fost mai bine organizaţi şi i-au ţinut  pe craioveni departe de poartă, aceştia fiind lenți și previzibili.

Craiova a dominat jocul după debutul reprizei secunde când proaspăt intratul Koljici a lovit "transversala". Cei care au marcat primii au fost cei de la poli Iaşi, golul fiind înscris de veteranul Andrei Cristea, căruia sezonul trecut, în Bănie, i se acordaseră foarte puține șanse.

Reușita lui Cristea i-a trezit, în sfârșit, pe olteni  iar la lovitura liberă a lui Mihăilă, Fortes s-a înălțat și a punctat pentru 1-1. Pentru că antrenorul a a crezut în el, portughezul nu l-a dezamăgit aducând Craiovei un punct din confruntarea cu Iaşul.

Victor Pițurcă, antrenorul Craiovei, a comentat pasul greșit înregistrat de Craiova, care s-a împiedicat pe teren propriu de Poli Iași, 1-1. „Mai avem nevoie de timp pentru reglaje, nu pot rezolva totul într-o lună. Nu știu de câte ori a trecut Iașiul de jumătatea terenului în această seară. Am fost nemulțumit că nu ne-am creat suficiente ocazii pentru a înscrie goluri. Pentru a câștiga toate punctele, trebuie să înscrii goluri”, a spus Pițurcă, la Look Sport.

Carlos Fortes, atacantul de 24 de  ani al Craiovei, a vorbit după egalul dintre Craiova și Poli Iași, partidă în care portughezul a reușit să marcheze golul oltenilor. „E bine pentru mine pentru că am dat gol, dar l-aș schimba pentru cele 3 puncte. Avem o echipă foarte bună, iar eu îmi fac treaba mea. L-am întrebat pe Mister dacă pot să merg la echipa a doua, mi-a spus că da. Am înțeles că voi fi a doua opțiune. Am intrat cu Viitorul, am jucat bine, iar astăzi mi-a oferit o nouă oportunitate”, a declarat Fortes la Look Sport.

„E foarte bine că se schimbă gazonul, pentru că o să putem să jucăm cum ne cere antrenorul. Era imposibil pentru noi să câștigăm campionatul cu această suprafață, dar acum vom lupta pentru titlu”, a mai spus Fortes despre schimbarea gazonului pe stadionul din Craiova.

Universitatea Craiova - Poli Iași 1-1

Stadion: „Ion Oblemenco” (Craiova)

Au marcat: Fortes '82 / A. Cristea '69

Craiova: Pigliacelli - Șt. Vlădoiu, Bălașa, Kelic, Vătăjelu - Al. Ioniță II, Mateiu, Bancu - A. Ivan, Fortes, Mihăilă.  Rezerve. Marinescu, Martic, Acka, Bărbuț, Ivanov, Baicu, Koljic. Antrenor: Victor Pițurcă

Absenți: V. Constantin, Cosic (accidentați), Mățel, Zakaric (incerți).

Poli Iași: Târnovanu - Gallego, Frăsinescu, Diallo, A. Radu - Mihalache, Loshaj - Platini, Passaglia, Horșia - A. Cristea. Rezerve: D. Rusu, Ad. Bălan, Hazan, Chelaru, Popadiuc, Cabral, I. Cristea. Antrenor: Mihai Teja. Absent: Breeveld (accidentat)

Arbitru:  Horațiu Feșnic / Asistenți: Octavian Șovre, Sebastian Gheorghe

Vizualizări: 653

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: