Craiova are toate şansele să fie campioană cu Bergodi

Cristiano Bergodi, noul antrenor al Universității Craiova, a ajuns în România după un drum cu peripeții. Italianul și-a propus câștigarea titlului, iar fostul său manager de la Voluntari, Ioan Andone, crede că are șanse mari.

Ioan Andone și Cristiano Bergodi au colaborat la  FC Voluntari. Fălcosul” spune că la Craiova va fi altceva pentru Bergodi pentru că „Oltenii au echipă de titlu”, a spus managerul ilfovenilor. „A fost Piți, care e un antrenor foarte bun. Nu i-a ieșit, nu am înțeles de ce. Papură știa toată situația, e de ani de zile, de când e Mihai Rotaru acolo. Eu cred că Bergodi poate câștiga campionatul. Are șanse şi are lot bun acolo. Craiova are lot de campioană. Nu schimbă jucătorii ca la Voluntari. Trebuie să își imprime stilul lui, relațiile lui, organizarea lui. Dar el le știe, antrenează cum puțini antrenori români știu să antreneze. Eu am antrenat 20 de ani, știu să văd ce și cum antrenează. El își știe foarte mult munca. În opt etape poate câștiga titlul”, a declarat Ioan Andone la Digi Sport.

Imediat după numirea la Craiova, Cristiano Bergodi a dezvăluit că și-a propus câștigarea campionatului la cârma oltenilor: „Eu sper din suflet să aduc titlul. Pot să apară surprize! Sper că se poate face ceva deosebit pentru această echipă de tradiție. Deviza mea este aceea de a juca mereu la victorie, cred că putem face ceva pozitiv. Trebuie neapărat să ne clasăm pe primele trei locuri, după vom vedea”.

În România, Bergodi le-a mai antrenat pe FC Național, CFR Cluj, Rapid, Poli Iași, FCSB, ASA Târgu Mureș și FC Voluntari.

Vizualizări: 500

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: